În urma cererii înregistrate la Secretariatul general al Guvernului în care Insitututul Național pentru studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” solicită trecerea Casei memoriale “Elie Wiesel” din domeniul public al municipiului Sighetu Marmației în domeniul public al statului român au apărut mai multe scrisori deschise prin care se cere respingerea acestui transfer.
Una dintre scrisori îi aparține directorului muzeului Maramureșean din Sighetu Marmației, Gheorghe Todinca.
"Scrisoare deschisă către Consiliul local al muncipiului Sighetu Marmației
Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației, aflat sub directa dumneavoastră subordonare funcționează ca un muzeu regional având ca arie de reprezentare provincia istorică Maramureș.
Sighetul Marmației este singurul municipiu nereședință de județ ce deține un bogat patrimoniu muzeal, care pe lângă expozițiile de etnografie, istorie, științele naturii are un superb muzeu al satului maramureșean și opt mari obiective muzeale-case muzeu. Astfel deținem la Sighet Casa Dr. Ioan Mihalyi de Apșa, Casa muzeu Elie Wiesel – Muzeul Culturii și Civilizației Evreiești din Maramureș, Casa Ilie Lazăr la Giulești, Casa Kazar în Vadu Izei, Casa Deac Moșu în Bogdan Vodă, Casa Dunca în Ieud, Casa Stan Ioan Pătraș în Săpânța și Casa muzeu școală confesională în Bârsana.
Cu profundă îngrijorare am aflat de intenția de scoatere a Muzeului Maramureșan din spațiul Casei Elie Wiesel, urmând a fi cedată Institutului Național de Studiere a Holocaustului din România ”Elie Wiesel” din București.
Nimeni, niciodată, nu ne-a consultat sau abordat pentru acest transfer atât de păgubos în intenția sa pentru instituția noastră, pentru cultura sigheteană și pentru cetățenii orașului.
După cum se știe Casa muzeu Elie Wiesel – Muzeul Culturii și Civilizației Evreiești din Maramureș a fost deschisă oficial la 29 iulie 2002, în prezența ilustrului fiu al Sighetului, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Domnul Elie Wiesel, ambasadelor SUA și Israel, a președintelui de atunci a României, Domnul Ion Iliescu și a numeroase personalități din țară și din stăinătate.
În anul 2002, Ministerul Culturii și Cultelor, Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor conferă Muzeului Maramureșului din Sighetu Marmației Premiul Tancred Bănățeanu pentru amenajarea expozițională și introducerea în circuitul turistic al Muzeului Culturii și Civilizației Evreiești din Maramureș – Casa Elie Wiesel.
Prin planul tematic și reorganizările din anul 2012, muzeografii instituției noastre au dat casei memoriale un simbol aparte, ce prezintă viața evreilor din Maramureș înainte și după Holocaust, date importante și fotografii despre Elie Wiesel în casa natală, gândurile sale despre sigheteni.
În ultima sa scrisoare adresată Primăriei Sighetu Marmației, Consiliului local, Muzeului și cetățenilor orașului, Elie Wiesel scria: ”Nu vă puteți închipui cât de rău îmi pare că nu pot fi azi alături de dumneavoastră. Muzeul pe care l-ați creat și organizat în casa în care am locuit este de mare importanță. Toți cei care i-au trecut pragul sunt sigur că au simțit atmosfera vremurilor când eu și familia mea încă mai trăiam acolo. Cu toată afecțiunea și recunoștința, Elie Wiesel” (noiembrie 2012).
După decesul în iulie 2016 a ilustrei personalități, conducerea muzeului prin muzeografii de specialitate a luat contact cu fiul acestuia, Domnul Elisha Wiesel, stabilindu-se pentru viitor coordonarea unei acțiuni comune de a face o casă memorială care să includă obiecte, documente, fotografii, diplome ale marelui dispărut.
Menționăm că în toți cei 15 ani de la inaugurarea casei-muzeu, i-au trecut pragul zeci de mii de vizitatori (în 2016 numărul vizitatorilor a depășit 4200, vizitatori cu plată). Până la 1 decembrie 2017 la Muzeul Maramureșan au fost înregistrați 50.000 vizitatori cu plată, fiind unul dintre cele mai vizitate complexe muzeale din România.
La Casa muzeu Elie Wiesel am organizat în toți acești ani sesiuni științifice, simpozioane, întâlniri cu mari personalități (Heidi Fried, Maia Morgerstern etc.) întruniri ale evreilor din Sighet și din diaspora evreiască, făcând din casa-muzeu un loc al toleranței între noi toți, indiferent de naționalitate, religie sau rasă.
Pierderea acestei case simbol al înțelegerii dintre noi va fi percepută ca o separare a memoriei evreilor, a lui Elie Wiesel de ce înseamnă cu adevărat memoria personalității sale la Sighet, casa în care s-a născut și a crescut, strada, parcul central, Grădina Morii, orașul cu farmecul său inegalabil, ”De la Sighet la Oslo” se intitulează un capitol al memoriilor sale. Nu cu mulți ani înaintea sfârșitului revedea mereu Sighetul, locurile amintirii, tot mai pregnant de la o vârstă a sintezei. Eu, colegii mei muzeografi mai tineri, spunem și vorbim tuturor despre acestea. Citiți cartea de impresii și veți găsi ce cred oamenii despre munca noastră.
Vestea pierderii Casei Elie Wiesel de la Muzeul Maramureșan a provocat din prima zi o vie emoție în spațiul public. Comunitatea evreilor sigheteni este alături de noi, afirmând că ”nu dăm nimănui Casa Elie Wiesel, Elie Wiesel este al nostru și casa lui este a noastră, a Sighetului” (Markus Sorin, 12 decembrie 2017). La fel spun și românii ”Casa Wiesel este a Sighetului și așa trebuie să rămână” (Teofil Ivanciuc, 12 decembrie 2017).
Consiliul de administrație și Consiliul științific al Muzeului Maramureșan din Sighetul Marmației m-au mandatat să prezint acest punct de vedere ferm al nostru, de a vă ruga, având puterea de decizie, să nu lăsați separarea Casei Elie Wiesel de instituția noastră. Nu vrem să fim partinici, nu ne implicăm în tabere politice, nu scriem pe facebook despre înțelegeri politice, incompetențe, rele intenții sau nepăsare.
Argumentul economiilor, al competenței noastre ca specialiști ne jignește și ne dă dreptul la a fi mândri de munca noastră, talentul nostru de muzeografi și înțelegerea pentru lumea din jur și problemele ei.
Sighetul și sighetenii se mândresc cu orașul care este ”capitala culturală a Țării Maramureșului”, ”Orașul muzeelor”. Așa să fie!
Cu tot respectul ce vi-l port tuturor și fiecăruia dintre dumneavoastră,
muzeograf Gheorghe Todinca
director al Muzeului Maramureșan"
O altă scrisoare de susținere pentru mențierea Casei Memoriale Elie Wiesel în domeniul public al Sighetului, din partea societății civile, a fost formulată de Teofil Ivanciuc.
"Casa Memorială „Elie Wiesel” trebuie să rămână Sighetului!
Stimaţi consilieri locali ai Municipiului Sighetu-Marmaţiei,
Din nou vi se cere să decideţi soarta unei instituţii emblematice de cultură sighetene. De data aceasta este vorba despre Casa Memorială „Elie Wiesel”. Muzeul Culturii Evreieşti.
Astfel, joi, 14 decembrie, va trebui să aprobaţi, sau nu, cererea Secretariatului General al Guvernului României, care, la solicitarea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, vrea să cedaţi această Casă emblematică pentru Sighet către Institutul bucureştean.
Directorul Institutului, Alexandru Florian (de altfel, la o simplă căutare pe Google, puteţi afla cine este respectivul) s-a întâlnit pe 5 septembrie la Bucureşti cu primarul Horia Scubli, care a fost atunci şi acolo de acord cu cedarea Casei Wiesel către Institutul Holocaustului. Prin cererea adresată a doua zi Guvernului, Florian ne-a jignit profund: „prin transferul Casei Wiesel la Institut, se creează condiţiile financiare şi de expertiză profesională pentru relansarea activităţilor biografice şi memorialistice precum şi cele de civilizaţie evreiască în Sighet. Astfel se va putea valorifica patrimoniul istoric prin înscrierea acestui edificiu în circuitul naţional şi european al turismului memorialistic şi de promovare a lui Elie Wiesel”! Chiar aşa?!
Istoria Casei Wiesel a început în 2000, când demersurile directorului de atunci al Muzeului, dr. Mihai Dăncuş, au dus la demararea investiţiei. Inaugurarea a avut loc în 2002, în prezenţa lui Elie Wiesel însuşi, a Marelui Rabin Menahem Cohen, a Preşedintelui României, a ambasadorilor SUA şi Israelului etc. Unde erau pe atunci Alexandru Florian şi Mihai Tudose? De ce Sighetul nu poate să se bucure de ceea ce a construit? Căci Casa a fost reparată şi menţinută în funcţiune de-a lungul anilor cu banii oraşului. Ca o fereastră a Sighetului către ţară şi lume. Doar numele Wiesel se vinde bine. Iar Florian vrea acum s-o înscrie în “turismul memorialistic”, cică.
Amintim că, numai anul acesta, Casa „Elie Wiesel” a trecut printr-o nouă reabilitare plătită de Consiliul Local, a organizat un marş comemorativ cu peste 1000 de participanţi (incluzându-i pe Preşedintele Comunităţii Evreieşti din România, Aurel Vainer, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, o serie de rabini din ţară şi străinătate etc.) şi a co-organizat o reuniune internaţională comemorativă întinsă pe patru zile, în care Fundaţia Tarbut Sighet împreună cu administraţia locală, Muzeul Maramureşului, Comunitatea evreilor şi Centrul Cultural municipal, au organizat vizite la obiectivele evreieşti sighetene, prezentări de film, piese de teatru şi conferinţe. Dealtfel, în această casă au loc în fiecare an manifestări de calibru internaţional.
Stimaţi consilieri locali,
Colegii voştri dintr-o legislatură anterioară au votat cedarea Palatului Cultural şi au aprobat apoi o chirie aberantă către Episcopia Ortodoxă (deşi iniţial fusese vorba despre folosirea gratuită a spaţiilor), ca apoi voi să acceptaţi fără proteste evacuarea scandaloasă din Palat, de la o zi la alta, a instituţiilor culturale esenţiale ale oraşului.
Drept urmare, nici azi nu avem Bibliotecă Municipală.
Apoi, aţi aprobat modificarea structurii şcolare în aşa fel încât prestigioasa Şcoală de Muzică şi Arte Plastice din Sighet şi-a pierdut personalitatea juridică, devenind o „anexă” (apropos, aţi putea să vă corectaţi greşeala la aprobarea noii structuri şcolare pentru 2018-2019).
Este adevărat, nimeni nu v-a întrebat dacă vreţi un Cui pe Pietonală, un Scaun într-un giratoriu la intrarea în Centrul Istoric şi dacă sunteţi, sau nu, de acord ca Fusul Maramureşean al marelui sculptor Pătru Godja Pupăză din Parcul „Grădina Morii” să dispară, în urmă cu două săptămâni. Acesta să fie noul mod de a face cultură şi artă în oraş?
Acum, primarul vă cere să acceptaţi cererea Guvernului şi să oferiţi cadou Bucureştiului Casa „Elie Wiesel”, vizitată anual de mii de turişti din toată lumea.
Mai mult, dacă veţi vota cedarea acestei case, se va crea un precedent periculos. Mâine, poate, primarul sau Guvernul Tudose vă va cere să cedaţi nu ştiu cui Muzeul Satului şi celelalte secţii ale Muzeului Maramureşean. Oricum, dacă se cedează Casa Wiesel, toate bunurile aflate acolo precum şi în Casa Drimer din Muzeul Satului vor pleca la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, a cărui proprietate sunt, muzeul sighetean urmând a fi afectat serios de această măsură.
Veţi vota da? Sper că nu. Căci nu primarul sau Guvernul sunt proprietari pe acele bunuri şi nu trăim în dictatură. Este legal ca ei să o ceară şi la fel de legal este să refuzaţi această cerere inoportună. Nimeni nu vă poate obliga sau pedepsi dacă nu veţi fi de acord.
Credeţi că prin trecerea la Institutul Holocaustului Casa Wiesel va avea mai mulţi turişti decât are acum? Va aduce mai mulţi bani la bugetul Sighetului? Muzeul Maramureşului va economisi enorm cu factura la curent şi salariile celor doi angajaţi? Nu observaţi că nici măcar nu s-a pus problema despăgubirilor financiare (valoarea de inventar a Casei Wiesel este de 272 mii RON, fără a se calcula valoarea reparaţiilor multianuale sau impactul asupra veniturilor Muzeului Maramureşului)? Credeţi că, în actuala formulă, Casa Wiesel nu era deja intrată în „circuitul turistic naţional sau european”?
Stimaţi consilieri locali,
Vă îndemn, şi alături de mine se află foarte mulţi alţii, să votaţi gândindu-vă nu la conjuncturile politice ale momentului, ci la un viitor cât mai bun al Sighetului. Prea de multe ori în ultimul an de zile cultura oraşului a fost decapitată. Vă rog să votaţi împotriva înstrăinării Casei „Elie Wiesel”!"

Lasa un raspuns