Prejudiciul cauzat de tăierile ilegale de pădure din România a înregistrat, în intervalul 2013-2014, o valoare de aproximativ 52,1 milioane de euro (aproape 231 milioane de lei), iar 79% din totalul sumei a fost cuantificată în județele Cluj, Alba și Maramureș, unde au dispărut cele mai mari cantități de lemn, relevă un raport Greenpeace România, publicat luni.
Potrivit cercetării, în perioada analizată, au fost înregistrate 45.509 de cazuri de tăieri ilegale de pădure, echivalentul unei medii de 62 de cazuri/zi, în creștere de la 28 de cazuri/zi consemnate între anii 2009-2011, respectiv 50 de cazuri/zi, la nivelul anului 2012. Autoritățile au identificat, astfel, la nivel național, o cantitate de 1.011.892 metri cubi, asociată acestor cazuri de tăieri ilegale, adică 22 metri cubi/caz, în creștere de la 120.836 metri cubi în 2012 și 452.842 metri cubi, în intervalul 2009-2011.
Județele care au înregistrat cel mai mare număr de cazuri de tăieri ilegale sunt: Argeș (5.851 cazuri, 12,85% din totalul cazurilor la nivel național), Bacău (3.538 cazuri, 7,77%) și Mureș (3.351 cazuri, 7,36%. De altfel, județul Argeș a înregistrat cel mai mare număr de cazuri de tăieri ilegale identificate de către autorități și în perioada 2009-2011, respectiv 6.458 de cazuri.
În schimb, ca volum de lemn tăiat ilegal, raportul Greenpeace România arată că județele Cluj, Alba și Maramureș sunt cele din care au dispărut cele mai mari cantități. În același timp, conform noii cercetări efectuate de Greenpeace asupra suprafeței acoperite cu păduri la nivel național, ritmul distrugerii acestora se menține la un nivel alarmant, de 3 hectare/oră.
La nivelul celor trei județe se înregistrează 78% din volumul de lemn tăiat ilegal la nivel național în perioada 2013-2014, județul Cluj înregistrând 37% din volumul total, Alba — 23% și Maramureș — 18%.
În ceea ce privește prejudiciul, valoarea totală la nivel național, în intervalul analizat, a fost estimată de către autorități la 230.937.047 lei (aproximativ 52,1 milioane euro). Ca urmare a volumului mare înregistrat, județele Cluj, Alba și Maramureș prezintă cele mai mari valori medii, respectiv: 70.189 lei prejudiciu/caz în Alba, 52.742 lei/caz în Cluj și 27.227 lei/caz în Maramureș. Astfel, cele trei județe totalizează 79% din prejudiciul cauzat.
‘În legătură cu reducerea fenomenului de tăieri ilegale, acesta ar putea fi redus prin aplicarea de pedepse mai aspre (inclusiv încadrarea ca infracțiune a sustragerii de material lemnos, indiferent de cantitate — în momentul de față, conform legii, dacă valoarea prejudiciului este de până la de 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă fapta este considerată contravenție, nu infracțiune, și se pedepsește cu amendă). De asemenea, este necesară o mai bună colaborare între instituțiile cu atribuții de control (Poliție, Garda Forestieră, Jandarmerie) și alocarea de personal suplimentar pentru o mai bună acoperire a fondului forestier, a zonelor izolate, dar și în vederea organizării unui sistem permanent de pază (și pe durata nopții). Ar fi foarte util ca personalul cu atribuții în constatarea și investigarea delictelor silvice din Jandarmerie și Poliție să beneficieze de pregătire de specialitate. La reducerea fenomenului tăierilor ilegale poate contribui și îmbunătățirea Radarului Pădurilor, prin transparentizarea informațiilor și accesul public la amenajamentele silvice’, notează Greenpeace România.
Programul "Radarul pădurilor" a fost lansat în toamna anului trecut și este bazat pe un software instalat pe telefoane mobile prin care poate fi urmărită trasabilitatea lemnului. Acest software este instalat pe un smartphone înainte ca lemnul să plece din pădure, iar sistemul generează un cod unic, care este trecut pe avizul de însoțire a lemnului. Orice intrare în sistemul de urmărire a circulației lemnului va lăsa urme și nu va putea fi folosit de două ori același aviz.
Stiri de actualitate:
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
MUZEUL MARAMUREȘAN este prezent la Palatul Parlamentului, în expoziția ”Scoarțe. Covoare. Păretare. 10 ani în UNESCO”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 14 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
RAPORT GREENPEACE ROMÂNIA: Prejudiciu de aproape 231 milioane de lei din tăierile ilegale de pădure, în perioada 2013-2014

Lasa un raspuns