Preşedintele fondator al PNL 1990, Radu Câmpeanu, a fost adus, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, fiind în prezent internat la terapie intensivă cu infecţie respiratorie, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului Bogdan Opriţa.
Radu Câmpeanu a fost adus la spital cu o ambulanţă, având dureri în piept şi oscilaţii de ritm cardiac, motiv pentru care a fost suspectat de un sindrom coronarian.
Fostul preşedinte al PNL a împlinit, pe 28 februarie, vârsta de 91 de ani.
Stiri de actualitate:
PIAȚA MUNCII: Posturi disponibile în Maramureș
CONTROALE PE DRUMURI: Aproape 200 de amenzi date conducătorilor de vehicule pe două roți într-o săptămână
ISU: Accident cu trei răniți pe DN 18B
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Future Beauty – vernisajul expoziției cu creațiile unui grup de artiști doctoranzi ai Universității de Artă și Design din Cluj
ISU: Intervenție la Ocna Șugatag în sprijinul unor turiști care prezentau afecțiuni digestive
BAIA MARE premiază elevii care folosesc transportul public – Hai cu busul!
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian miercuri, 21 octombrie
VITAL: Presiune redusă miercuri, 21 octombrie în Ulmeni și localitățile limitrofe
SPECIAL: Maramureșul găzduiește Conferința Națională Salvamont 2026
POIENILE DE SUB MUNTE: Inaugurarea Muzeului Patrimoniului Ucrainean din Maramureș
DGASPC MARAMUREȘ: Noi reguli pentru contestarea certificatelor de încadrare în grad de handicap
CASA DE SĂNĂTATE MARAMUREȘ: Ziua Mondială a Osteoporozei – Prevenție, diagnostic și tratament
ITPF SIGHET: Copii în vizită la Poliția de Frontieră
SIGHET: Lucrări pe strada Xenopol și restricții temporare de circulație
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Prin campania „Maramureș, te ascultăm!”, mergem din localitate în localitate și din casă în casă
HANDBAL: Minaur va întâlni o echipă de Divizia A în optimile Cupei României
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 20 octombrie în Satu Nou de Jos, presiune redusă în Ulmeni și localitățile limitrofe
FOTBAL: István Kovács va arbitra pe Bernabeu, în Liga Campionilor
VIDEO: Salariații din DGASPC Maramureș riscă o dereglare a plății drepturilor salariale
Radu Câmpeanu, internat la TERAPIE INTENSIVĂ la Spitalul Floreasca din Capitală

Lasa un raspuns