RĂDĂUŢI: Cetăţean ucrainean cercetat pentru contrabandă în formă agravantă

RĂDĂUŢI: Cetăţean ucrainean cercetat pentru contrabandă în formă agravantă

 Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Rădăuţi au observat ieri un grup de persoane care transportau peste frontiera de stat din Ucraina în România mai multe colete voluminoase ce conţineau ţigări de contrabandă. 

Oamenii legii au procedat la interceptarea şi somarea prin voce a celor în cauză şi deoarece aceştia nu s-au supus poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare fiind trase, conform legii, două  focuri de avertisment în plan vertical.
În urma acţiunii, a fost reţinut un cetăţean ucrainean în vârstă de 25 ani, celelalte persoane dispersând-se pe teritoriul statului vecin.
Imediat au fost informaţi şi grănicerii ucraineni care au comunicat că la scurt timp pe direcţia respectivă au reţinut o persoană implicată în activitatea infracţională şi au descoperit mai multe colete cu ţigări din acelaşi lot. 
Coletele de ţigări au fost transportate la sediul S.P.F. Rădăuţi unde în  urma inventarierii a rezultat cantitatea de 46.500 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană şi Belarus, de diferite mărci in valoare de 465.000 lei, care a fost ridicată în vederea confiscării. 
Cetăţeanul ucrainean este cercetat în prezent de poliţiştii de frontieră suceveni pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă în formă agravantă şi trecere ilegală a frontierei de stat. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.