O investiție importantă se va face în acest an în comuna Ocna Șugatag. Este vorba despre construirea unei clădiri care să curpindă atât primăria cât și celelalte compartimente care presupun legătura directă cu cetățenii. Proiectul a fost depus zilele trecute la București și a fost aprobată finanțarea lucrărilor.
Proiectul este unul mai vechi pentru care s-a obținut finanțare dar care nu a mai fost dus la bun sfârșit. Anul acesta administrația publică locală a reluat programul care va fi finanțat din fonduri guvernamentale, pe Ordonanța 28.
„Este un proiect din anul 2007 pentru care am avut și o parte de finanțare, din păcate s-a pierdut pentru că nu s-a organizat licitația. Acum am reluat proiectul, s-a refăcut devizul general și este depus pe Ordonanța 28 a Guvernului cu mari speranțe că Ocna Șugatag va avea un sediu nou al primăriei”, a arătat Mihai Ivaszuk, primarul cumnei Ocna Șugatag.
Noul sediu va cuprinde toate compartimentele existente ale vechii instituții dar și câteva compartimente noi, astfel încât acestea să funcționeze cât mai eficient în folosul localnicilor.
„Acest sediu presupune concentrarea tuturor forțelor în acea clădire. La parter va fi registrul agricol, asistență socială și tot ce înseamnă legătură directă cetățean și administație locală, la etajul 1 va fi biroul primarului și al viceprimarului și biroului secretarului și al contabilului iar la mansardă va fi un spațiu special pentru consilului local”, a explicat Mihai Ivaszuk.
Edilul local spune că noua primărie va fi compartimentată după un proiect nou și bine gândit. Proiectul cuprinde investiții pe termen îndelungat, astfel că nu se va construi numai o clădire nouă, ci va fi reamenajată întreaga zonă.
„Va fi localizat în curtea primăriei, în grădina din spate și mă gândesc să demolăm clădirea veche și acolo să fie un parc și un sens giratoriu spre Călinești și Budești”, a declarat Mihai Ivaszuk.
Valoarea proiectului este de aproximativ 39 de miliarde de lei vechi.

Lasa un raspuns