PUȘI CU BOTUL PE LABE: Doi hoți au fost luați pe sus de polițiști, unul prins în flagrant

PUȘI CU BOTUL PE LABE: Doi hoți au fost luați pe sus de polițiști, unul prins în flagrant

 Administratoarea unui magazin din Seini i-a sesizat ieri pe poliţiştii din oraş că un necunoscut a furat mai multe bunuri şi a fugit.  Poliţiştii au acţionat cu operativitate şi la scurt timp au reuşit să-l prindă pe hoț. Şi poliţiştii din Baia Spri au prins un hoț care încerca să fure dintr-o societate comercială.

La controlul corporal al bărbatului prins la Seini, un sălăjean de 33 de ani, au fost găsite mai multe produse cosmetice şi ciocolată furate din magazin. Bunurile au fost recuperate şi restituite părţii vătămate. La rândul lor, poliţiştii din Baia Sprie au prins în flagrant un bărbat de 36 de ani din oraş, care încerca să fure deşeuri electronice din incinta unei societăţi comerciale. El este acum cercetat pentru tentativă de furt. 
Cu inventivitate, hoţii transformă orice vulnerabilitate într-o ocazie de a da o nouă lovitură, avertizează polițiștii, care îi sfătuiesc pe maramureșeni să fie preventivi şi să manifeste vigilenţă în ceea ce priveşte bunurile proprii.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.