Pulsul la graniță

Prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat, ieri, formalităţile de control 73.300 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 31.300 mijloace de transport (dintre care 16.400 automarfare). Pe sensul de intrare au fost 35.300 persoane cu 15.100 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 38.000 de persoane cu 16.200 mijloace de transport. Cele mai tranzitate frontiere au fost cea cu Ungaria – 27.700 de persoane şi frontiera aeriană – 14.100 de persoane.

Poliţia de frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, sens în care li se recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să se evite apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, poliţiştii de frontieră au constatat:

61 de fapte ilegale (42 infracţiuni şi 19 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;

Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 304.200 lei;

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 6.600 lei;

Nu s-a permis intrarea în ţară a 29 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea 3 cetăţeni români din diferite motive legale.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.