Pulsul la frontieră

Prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat ieri formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) în jur de 148.800 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 44.400 de mijloace de transport.

Pe sensul de intrare în România, au fost 66.918 de persoane, dintre care 7.766 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 0,24 % faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 01.12.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 2.961.316 cetăţeni ucraineni.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 36 de fapte ilegale (17 infracţiuni şi 19 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 7.600 lei;
  • au fost confiscate bunuri în valoare de 6.000 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 15 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 8 cetăţeni români din diferite motive legale.

Poliţia de Frontieră acţionează în sistem integrat cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date şi informaţii pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.