Protopopiatul Ortodox Român din Sighetu Marmaţiei sărbătoreşte 620 de ani de la prima atestare documentară de viaţă bisericească organizată în Maramureş

Protopopiatul Ortodox Român din Sighetu Marmaţiei sărbătoreşte 620 de ani de la prima atestare documentară de viaţă bisericească organizată în Maramureş

În data de 01 iulie 2011,  Protopopiatul Ortodox Român din Sighetu Marmaţiei organizează un amplu simpozion dedicat aniversării a „620 de ani de la prima atestare documentară de viaţă bisericească organizată în Maramureş”. Simpozionul se va desfăşura în Sala Festivă a Palatului Episcopal, din  Sighetu Marmaţiei, str. Iuliu Maniu, nr. 31, începând cu ora 10,00. În cadrul acestei manifestări va avea loc o sesiune de comunicări ştiinţifice dedicată spiritualităţii româneşti din ţinutul Maramureşului voievodal, cu referire specială la Tomosul patriarhal (1391) şi vechea mănăstire Peri. Tomosul patriarhal emis de Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, în 13 august 1391, conferă Mănăstirii din Perii Maramureşului calitatea de stavropighie patriarhală. Mănăstirea este pusă sub ascultarea directă a patriarhului ecumenic, iar egumenul de aici a fost investit cu titlul de exarh patriarhal cu  sarcina de a supraveghea viaţa religioasă din Maramureş, Sălaj şi Ugocea.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.