Cadrele medicale din România vor intra, în luna noiembrie, în grevă generală, acțiunea revendicativă fiind precedată de o grevă de avertisment de două ore, care va avea loc la începutul lunii viitoare, a declarat, joi, pentru AGERPRES, Marius Sepi, prim-vicepreședinte al Federației SANITAS.’De mâine (vineri, n.r.), vom demara procedura de strângere de semnături pentru declanșarea grevei generale în Sănătate, care va avea loc în luna noiembrie și va fi precedată de o grevă de avertisment de două ore. Ziua exactă a grevei generale va fi stabilită în cadrul Consiliului național SANITAS din data de 14 noiembrie a.c., după ce vom avea și semnăturile a jumătate plus unul din numărul de salariați din Sănătate. Până atunci, la începutul lunii noiembrie, Coaliția Profesioniștilor din Sănătate va organiza un miting de protest, urmat de un marș în București, între Piața Victoriei și Piața Constituției’, a afirmat Marius Sepi.
Stiri de actualitate:
BAIA MARE: Peste 80 de persoane legitimate în cadrul unei acțiuni tip Blocada
RUGBY: După 16 finale de campionat consecutive, „zimbrii” vor juca pentru bronz
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 22 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
SIGHETU MARMAȚIEI: Festivalul Internațional de Poezie la cea de a 53-a ediție
LANSARE DE CARTE: Istoria handbalului feminin maramureșean de Daniel Kotecz
FOTBAL: Derby la Cluj, între Sănătatea și Minaur
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
GALERIA U.A.P. BAIA MARE: Studio Studențesc 2026 – invitație la vernisaj
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 22 septembrie în Baia Mare
BAIA SPRIE: S-a semnalat prezența unui urs
HANDBAL: Start de campionat cu victorie pentru juniorii 2 ai Fabricii de Campioni
PROGNOZĂ ANM: Cum va fi vremea în Maramureș în următoarele două săptămâni
SALVAMONT MARAMUREȘ: Acțiune de salvare încheiată cu bine în zona Creasta Cocoșului
INSPECTORATUL DE JANDARMI: Rezultatele misiunilor de asigurare a ordinii publice la Sărbătoarea Castanelor – sancțiuni de aproape 15000 lei
SIGHETU MARMAȚIEI: Workshop de muzică japoneză
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Întâlnirea reprezentanților județelor cu comunități maghiare dispersate
FOTBAL: Victorie la scor pentru CS Minaur
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de circulație pe strada Mocăniței
ISU MARAMUREȘ: Cupa „13 Septembrie” la pescuit – rezultate
PROTESTE: Liderii Sanitas anunță grevă generală în Sănătate în luna noiembrie

Acesta a precizat, totodată, că salariații din Sănătate se vor afla, începând cu data de 14 octombrie a.c, în grevă japoneză, marcată prin purtarea, pe braț, a unei banderole tricolore.
‘Astăzi (joi, n.r.), am avut o întâlnire cu ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu, întâlnire în cadrul căreia ni s-a promis că bugetul alocat Sănătății în anul 2014 va fi mai mare decât cel din anul 2013, ceea ce înseamnă că obiectivul nostru, de creștere a procentului din PIB alocat Sănătății, începe să prindă contur. De asemenea, ni s-a promis că va fi elaborată o Lege a Salarizării specifice sectorului sanitar. În orice caz, vom continua să ne batem pentru fiecare dintre revendicările noastre, pentru a asigura o finanțare mai bună sistemului sanitar, salarii crescute de la 1 ianuarie 2014 pentru membrii noștri și, nu în ultimul rând, servicii mai bune pentru pacienții noștri’, a spus prim-vicepreședintele Federației SANITAS.
Potrivit acestuia, în perioada 9-23 octombrie a.c., printr-o colaborare cu European Federation of Public Service Unions — E.P.S.U. (Federația Europeană a Sindicatelor din Serviciile Publice), în spitalele publice se vor face fotografii cu grupuri de salariați ținând în mână afișe cu sloganurile EPSU: ‘Nu austerității!’, ‘Jos mâinile de pe drepturile negociate!’ etc. Pozele rezultate vor fi trimise atât Guvernului, cât și președintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, și președintelui Consiliului European, Herman van Rompuy.
Lasa un raspuns