PROTEST SPONTAN: Angajații Casei de Pensii Maramureș, nemulțumiți de salarii

PROTEST SPONTAN: Angajații Casei de Pensii Maramureș, nemulțumiți de salarii

Protest spontan, în această dimineață, la Casa Județeană de Pensii. Salariații au mai multe revendicări, principala nemulțumire fiind nivelul lefurilor. Astfel că, până aproape de ora 12:00, lucrătorii instituției au oprit lucrul și s-au strâns în holul sediului Casei Județene de Pensii din Baia Mare.

Peste 30 de angajați ai Casei Județene de Pensii Maramureș a organizat un protest spontan în holul instituției, fiind nemulțumiți de nivelul salarizării. Protestatarii au întrerupt lucrul timp de aproape patru ore, cerând majorarea salariilor și aducerea lor la nivelul lefurilor încasate de angajații Casei Naționale de Pensii. 
”În urmă cu o lună de zile am trimis o petiție Ministerului Muncii, în atenția doamnei ministru Lia Olguța Vasilescu prin care am solicitat să majoreze salariile angajaților Caselor de pensii din țară. Cu toate că s-au mobilizat aproape 40 de case de pensii și au semnat această petiție, nu ni s-a răspuns. În aceste condiții, am hotărât să facem protest spontan pentru că suntem nemulțumiți de salarii. Salariile noastre se situeează bruturile între 2.000 și 4.000 de lei, volumul de muncă este foarte mare cu toate că suntem pe anexa Administrație a Legii salarizării, cei din Ministerul Muncii avem cele mai mici salarii. În aceste condiții, am hotărât să protestăm având în vedere și modificările care vor interveni anul viitor și pentru faptul că suntem foarte puțini. Casa Județeană de Pensii Maramureș are 76 de posturi din care 5 sunt vacante, alte 5 se vor vacanta anul viitor datorită faptului că unii dintre colegii noștri se vor pensiona, ori concursurile pentru ocuparea acestor posturi sunt suspendate”, a declarat Daniela Vasile, consilier superior Resurse Umane în cadrul Casei Județene de Pensii Maramureș. 
”Volumul de muncă e mare, este stres mare mai ales dacă lucrezi și cu publicul”, a spus un angajat al Casei Județene de Pensii.  
”Sunt angajatul instituției din anul 2001. Având în vedere majorările salariale care s-au făcut în alte instituții, am decis și noi să intrăm în protest având în vedere că Ministerul Muncii, în speță casele de pensii, au rămas cu cele mai mici salarii. Astfel, cum bine știți probabil, s-a trimis și o petiție Ministrului Muncii în urmă cu mai bine de o lună, nu s-a primit niciun răspuns la această petiție și astfel am hotărât ca să intrăm într-un protest spontan ca cineva să ne bage în seamnă și pe noi”, a precizat Florin Cuc, consilier juridic CJP Maramureș. 
Pensionarii maramureșeni au fost însă mai nemulțumiți decât angajații Casei de Pensii. 
”Suntem foarte nemulțumiți. Soțul a venit la ora 08:30, i s-a spus că până la 10:00 e grevă. Venim din Târgu Lăpuș. Am venit după 10:00, iar e grevă până la 12:00. Și de la 12:00 până la 14:00. Vin din Târgu Lăpuș pentru două cupoane de pensie și stau aici în frig și sunt bătrână și bolnavă”, a spus o pensionară. 
Ultima majorare salarială a angajaților caselor județene de pensii a avut loc în decembrie 2015. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.