PROTEST: Sindicaliștii din învățământ pichetează vineri Inspectoratul Școlar Județean. Vezi care e motivul

PROTEST: Sindicaliștii din învățământ pichetează vineri Inspectoratul Școlar Județean. Vezi care e motivul

 Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş va picheta mâine, la orele amiezii, sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean din Baia Mare. Motivul? Conducerea inspectoratului refuză avizarea statelor de personal şi de plată care cuprind sporurile pentru condiţii vătămătoare şi periculoase prevăzute de lege. 

Până în prezent, aproximativ 99% dintre unităţile şcolare din Maramureş au sentinţe definitive pe această speţă pentru personalul nedidactic, auxiliar şi didactic, iar acestea nu sunt puse în aplicare. Majoritatea angajaţilor care trebuie să beneficieze de aceste sporuri o reprezintă personalul nedidactic, categorie de angajaţi cu cele mai mici salarii din sistemul de învăţământ.
 Oficialii SLI Maramureş subliniază faptul că deşi sentinţele Curţii de Apel Cluj sunt foarte clare în ceea ce priveşte obligaţia Inspectoratului Şcolar, respectiv „avizarea statelor de plată care cuprind acordarea sporului pentru condiţii periculoase şi vătămătoare”, Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş refuză sistematic aplicarea actelor normative în vigoare precum şi a hotărârilor judecătoreşti. Primele două sentinţe sunt din octombrie 2012. 
Apoi au urmat altele începând cu luna noiembrie 2014. Începând cu luna ianuarie a anului trecut, SLI Maramureş a întreprins mai multe demersuri în acest sens – discuţii în toate comisiile paritare ce au urmat, înştiinţarea Federaţiei, două adrese către Ministerul Educaţiei, dar şi intenţia de a formula plângere penală împotriva celor responsabili. Aceasta a fost adusă la cunoştinţa ISJ Maramureş în scris, în luna septembrie, în cadrul comisiei paritare. Demersuri de mediere s-au făcut şi la Prefectura Maramureş. 
Deoarece membrii colegiului liderilor SLI Maramureş consideră că s-a tergiversat prea mult soluţionarea acestei probleme, au hotărât pichetarea sediului Inspectoratului Școlar, ca o primă formă de protest, mâine, între orele 12:00 şi 13:00. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.