Aproape o mie de sindicalişti protestează miercuri în Piaţa Victoriei din Bucureşti, la Guvern, cerând stoparea calendarului de creştere a preţurilor la gazele naturale şi energia electrică, participanţii aducând la miting un sicriu de copil şi un personaj simbolizând "moartea economiei româneşti"
La protest au venit sindicalişti din mai multe judeţe, printre care Galaţi, Iaşi, Bacău, Neamţ, Hunedoara, Dâmboviţa şi Sălaj.
Liderii sindicali au anunţat că se strâng semnături de la toţi protestatarii, pentru stoparea liberalizării preţurilor la gaze şi energie, listele urmând să fie depuse la guvern.
Sindicaliştii afişează pancarte cu mesaje printre care "Austeritatea distruge economia românească", "USL, ce mai e? Sărăcie lucie", "Suntem săraci şi disperaţi" şi "Noi suntem România".
La manifestaţia numită de organizatori "protest de priveghi" a fost adus şi un sicriu de copil, pe care a fost scris textul "Truda părinţilor". Lângă sicriu se află un sindicalist îmbrăcat într-un personaj simbolizând Moartea, cu pelerină pe care scrie "FMI", glugă, coasă şi mască sub formă de cap de mort.
Pe scena amenajată pentru discursurile liderilor sindicali au fost aduse şi butoaie, în care sindicaliştii au început să bată încă de începutul protestului, în jurul orei 10.00.
La 10.45, protestatarii au fost anunţaţi de liderii lor că o delegaţie a protestarilor va fi primită în sediul Guvernului, la discuţii cu premierul Victor Ponta.
Câteva minute mai târziu, în piaţă s-a făcut un nou anunţ, potrivit căruia reprezentanţii sindicaliştilor ar urma să discute cu ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană.
La ora 11.00, o delegaţie a protestatarilor a intrat în Guvern.
Protestul este organizat de Federaţia Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie, Federaţia Sindicală a Siderurgiştilor METAROM, Federaţia Naţională Sindicală Solidaritatea-Metal şi Federaţia Generală a Sindicatelor Familia. Organizatorii anunţaseră marţi că la protest sunt aşteptaţi 2.000 de membri ai celor patru federaţii din industrie.
Stiri de actualitate:
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
MUZEUL MARAMUREȘAN este prezent la Palatul Parlamentului, în expoziția ”Scoarțe. Covoare. Păretare. 10 ani în UNESCO”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 14 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
SALVAMONT: Femeie cu probleme medicale, recuperată din zona Ulmoasa
PROTEST LA GUVERN: Aproape o mie de sindicalişti protestează faţă de creşterea preţurilor la gaze şi energie

Lasa un raspuns