Protest – Consilierii USR PLUS Baia Mare boicotează ședința Consiliului Local

Boicotul este o formă validă de protest. Din acest motiv, grupul consilierilor locali USR Baia Mare a hotărât să boicoteze ședința propusă pe repede înainte de către primarul Cătălin Cherecheș – se arată într-un comunicat al USR PLUS Baia Mare. 

Este o bătaie de joc la adresa băimărenilor, dar și la adresa celorlalți consilieri. Ședința extraordinară convocată de către primar le pune mai puțin de 24 de ore la dispoziție consilierilor pentru a putea studia punctele de pe ordinea de zi. Nu este prima oară când primarul încearcă să mascheze incompetența administrației locale prin astfel de manevre.

Horia Buhan, consilier local USR PLUS Baia Mare: “A devenit un obicei al actualei administrații ca atunci când sunt proiecte „sensibile” pe ordinea de zi să fie invocată urgența și să se trimită foarte târziu documentele de fundamentare, cu nici 24 de ore înaintea ședinței. Este o practică pe care o consider sfidătoare și nesănătoasă. Am atras atenția în repetate rânduri că ea trebuie să înceteze, dar fără rezultat. Actualul primar trebuie să înțeleagă că mandatul l-am primit de la băimăreni, prin urmare obligații am doar față de cei pe care-i reprezint, iar dorința mea este să să o fac cât mai bine. De aceea vreau să particip la dezbateri informat.”

Printre proiectele propuse pe ordinea de zi amintim, printre altele:

–  acordarea unui titlu de cetățean de onoare,

– prelungirea termenului de închiriere pentru niște spații deținute de primărie,

– modificarea hotărârii de CL prin care Municipiul Baia Mare a aprobat contractarea unui împrumut intern.

În total vorbim despre 8 proiecte pe ordinea de zi, câteva dintre ele neavând o importanță care să necesite convocarea unei ședințe extroardinare. În plus, proiectele care ar avea o importanță mai mare sunt băgate pe repede înainte cu intenția de a nu-i lăsa pe consilieri să se pregătească pentru a dezbate proiectele așa cum ar fi necesar.

Ca atare, consilierii locali USR Baia Mare au luat decizia de a nu participa la ședința extraordinară convocată în data de 21 ianuarie, deoarece incompetența administrației locale vine la pachet cu bătaia de joc la adresa băimărenilor și a celorlalți consilieri locali.

Text: comunicat USR PLUS Baia Mare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.