Sărbătoarea rădăcinilor străbune va însufleţi timp de două zile comuna Călineşti. Aflat la cea de-a III-a ediție, evenimentul se va axa și de această dată pe promovarea tradiţiilor din Maramureș, păstrarea acestora şi perpetuarea lor de către generatiile viitoare.
Vor fi organizate o serie de manifestări pentru a aduce în atenția celor prezenți un meșteșug uitat, vopsitul cu plante și țolul românesc între utilitate și perfecțiune.
"Iată că satul Călinești reușește pentru a treia oară să ducă mai departe gândul pe care l-am avut la început și anume că avem lucruri valoaroase în satul nostru și vrem să ni le scoatem la lumină. Dacă poate am fost obișnuiți să așteptăm ca alții să facă ceva pentru noi, de 3 ani noi am conștinetizat că dacă vrem să se întâmple ceva bun în jurul nostru, trebuie să ne implicăm. Așa facem că <<Sărbătoarea rădăcinilor străbune>> se întinde din nou pe două zile. Azi, în 28 ,încercăm să facem un simpozion, iar tema va fi vopsitul vegetal", a explicat Măriuca Verdeș, organizator.
Pentru că evenimentul este organizat în zi de sărbătoare, vor fi invitate mai multe coruri bisericești care se vor întâlni la Biserica greco-catolică din Susani, pentru a interpreta pricesne și cântece religioase.
"În 29 iunie la ora 14:00 la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Călinești, din Susani, vrem să vorbim mai mult prin cuvinte religioase, adică o să fie un recital de cântece religioase și pricesne iar de acolo se va pleca în alai până la Casa Iurca unde vrem să petrecem maramureșenește, să facem niște băute cum se făceau mai demult, pentru că tot ieșim din post", a adăugat Măriuca Verdeș.
Și la această ediție sunt așteptați sute de participanți din toate zonele județului. Sărbătoarea rădăcinilor străbune se desfă astăzi începând cu ora 18:00 la gospodăria lui Victoru Știbuțului și mâine, începând cu ora 14:00, la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Călinești.

Lasa un raspuns