Elevii de la Colegiul Tehnic „C. D. Nenițescu” din Baia Mare pleacă în vacanță mai preveniți, respectiv mai pregătiți în ceea ce privește identificarea relațiilor nesănătoase. Iar asta pentru că au avut parte de o serie de întâlniri cu polițiștii de prevenire de la Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș prin proiectul de parteneriat intitulat „Relații sănătoase vs. relații toxice”.
Proiectul a vizat prevenirea violenței domestice și a agresiunilor sexuale. Astfel elevii au aflat formele violenței în familie, modalități de identificare a relațiilor disfuncționale, ce pot face pentru a preîntâmpina deznodăminte tragice, cui pot cere ajutor. De asemenea au aflat diferența dintre un compliment și hărțuirea sexuală, dintre hărțuire și agresiune, precum și dreptul de a nu tolera astfel de comportamente.
Viața este o călătorie plină de momente memorabile, obstacole, piedici, oameni frumoși, oameni prietenoși, oameni mai puțin frumoși sau chiar periculoși. Pentru ca tinerii să facă față tuturor provocărilor pe care viața le oferă, este important să fie pregătiți și din punct de vedere social și emoțional, nu doar intelectual. Pentru aceasta polițiștii de prevenire vin în întâmpinarea lor cu informații utile adaptate societății în care trăiesc.

Lasa un raspuns