La ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș, din luna februarie, reprezentanții celor patru Grupuri de Acțiune Locală (GAL) au prezentat aleșilor județeni rapoartele de activitate ale asociațiilor pe care le coordonează. Totodată, s-a vorbit atât despre proiectele aflate în derulare, cât și despre proiectele care vor fi implementate în viitor.
Instituția Consiliului Județean a ales să intre în parteneriat cu GAL-urile, inclusiv prin susținerea financiară a acestora, oferind o contribuție anuală de câte 50.000 de lei pentru fiecare GAL, lucru care nu s-a reușit în mandatele trecute, a precizat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea. ”Ne dorim să ajutați comunitățile locale pentru că aceste proiecte sunt extrem de importante, fiind unele dintre principalele surse de finanțare din fonduri europene”, a precizat șeful administrației județene, adresându-se reprezentanților GAL-urilor.






Lasa un raspuns