PROIECT PENTRU TINERI: Asociația Szmisz caută doritori pentru „Safe and Smart”

PROIECT PENTRU TINERI: Asociația Szmisz caută doritori pentru „Safe and Smart”

 Asociaţia Szmisz caută 5 persoane cu vârsta între 18 şi 30 de ani pentru a participa la proiectul Erasmus+ „Safe and Smart”, activitatea principală fiind mobilitatea lucrătorilor de tineret, în perioada 24 iulie – 31 iulie, la Sighetu Marmaţiei.

Activitățile proiectului se vor implementa cu sprijinul a cinci parteneri din Grecia,Spania, Ungaria, Lituania, Italia, precum și al promotorului din România. Fiecare partener va implica un număr de 5 participanţi ajungând astfel la 30 de oameni. Proiectul”Safe and Smart” este finanțat de Comisia Europeană prin intermediul proiectului Erasmus +. 
 ”Asociația Szmisz caută cinci participanți pentru proiect, aceștia trebuie să aibă vârsta de peste 18 ani, trebuie să vorbească limba engleză la un nivel mediu, trebuie să aibă experiență de lucru cu tinerii cu dizabilități sau să fie interesați să lucreze cu aceștia. Trebuie să menționeze în formularul de înscriere și să argumenteze motivația, contribuția și așteptările personale”, spune Raluca Simeon, responsabil PR la Asociația SZMISZ.
Un obiectiv important al acestui proiect este posibilitatea de a cunoaște mentalități, traditii și culturi ale altor țări, de a pune bazele unei noi rețele de colaboratori pentru a desfășura cât mai multe proiecte comune. Pentru mai multe detalii, cei interesați pot intra pe pagina de Facebook a asociației. 
 
Informaţii: office@szmisz.ro, tel. +40 764.900.800.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.