Proiect lansat în dezbatere de MAI

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, MAI supune dezbaterii publice proiectul ordinului ministrului Afacerilor Interne privind formarea iniţială, în anul 2022, în instituţiile de formare ale MAI a poliţiştilor locali cu atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice şi în domeniul circulaţiei rutiere.

Textul proiectului de act normativ este afişat şi poate fi consultat pe pagina de internet a instituţiei: www.mai.gov.ro, la secţiunea Transparenţă decizională, precum şi la Centrul de Relaţii cu Publicul al MAI, din Piaţa Revoluţiei nr. 1 A, sector 1, Bucureşti.

Propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate pot fi transmise în termen de 10 zile calendaristice, calculate de la data publicării anunţului, pe adresa de e-mail dgj_transparenta@mai.gov.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.