Unul dintre blocurile cu probleme din Sighetu Marmației ar putea beneficia în curând de investiții serioase. Este vorba despre blocul nr. 2 din Cuza Vodă, pentru care s-a obținut finanțare în vederea sporirii confortului locatarilor.
„Pe măsura 4.1, măsura de ridicare a calității standardelor de viață la grupurile țintă, să spunem mai puțin norocoase, am câștigat un proiect din care o sumă de bani este cu adresabilitate directă blocului nr 2 din Independenței. Alocația respectivă se numește ridicarea calității standardelor de viață din blocul nr. 2 fără să se facă mențiunile. Cei dintre dumneavoastră care sunt puțin mai în temă știu că măsura 4.1 este măsură de integrare a populației rome în cadrul activităților sociale”, a explicat primarul Horia Scubli.
Deocamdată nu s-a stabilit pentru ce lucrări vor fi folosiți acești bani, iar reprezentanții administrației publice locale trebuie să decidă în 2 săptămâni care vor fi investițiile prioritare pentru care se vor folosi fondurile.
„Lansez pe această cale tuturor colegilor ca în termen de vreo 2 săptămâni dacă vă vine o idee cum am putea folosi acești bani, ei nu sunt nominalizați, dar se pot folosi doar acolo pentru îmbunătățirea condițiilor de viață. În momentul în care am scris proiectul trebuia să spun o acțiune în sine și am hotărât împreună cu Claudia să zicem că le facem apă caldă gratuit, asta ar fi însemnat să le punem celule fotovoltaice și să tragem la fiecare apă caldă gratuită din acești bani. Desigur, banii pot fi folosiți în multe alte direcții”, a adăugat primarul municipiului Sighetu Marmației.
Câteva dintre propunerile pentru aceste investiții au vizat izolarea termică a blocului, dar și reabilitarea subsolului.

Lasa un raspuns