Deputaţii din Comisia pentru Cultură au adoptat, joi, la Sibiu, o rezoluţie pentru "susţinerea actului cultural în România", iar preşedintele Comisiei, Gigel Ştirbu, a anunţat că va fi iniţiat un proiect de lege pentru finanţarea proiectelor culturale cu o parte din încasările Loteriei Române.
Membrii Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor au adoptat, joi, la Sibiu, cu unanimitate de voturi, o rezoluţie privind "susţinerea actului cultural în România", în care vorbesc despre necesitatea "unui cadru legislativ stabil, a unui sistem de finanţare predictibil, bazat pe sprijinirea performanţei şi valorii", transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Ca parte a Legislativului, Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă este un organism politic. Comisia noastră consideră că în domeniul culturii această caracteristică trebuie interpretată nu în sensul ei partinic, ci, mai degrabă, ca pe un mandat de responsabilitate publică pentru valorile fie create de contemporanii noştri, fie moştenite de la străbuni, care trebuie predate generaţiilor viitoare. În virtutea acestei interpretări a misiunii sale, Comisia se angajează ca şi pe viitor, în limita prerogativelor sale legale, să solicite Legislativului şi Executivului să trateze problematica culturii şi a patrimoniului cultural nepartizan, în beneficiul naţiunii şi tuturor colectivităţilor", se arată în textul rezoluţiei.
Preşedintele Comisiei, Gigel Ştirbu, a declarat, după adoptarea documentului, că săptămâna viitoare vor începe demersurile pentru iniţierea unui proiect legislativ "nepartinic" care să asigure o mai bună finanţare a proiectelor culturale, printr-un procent din încasările Loteriei Române.Detalii

Lasa un raspuns