Fumatul în spaţiile publice ar putea fi interzis după ce comisia de sănătate din Camera Deputaților a avizat proiectul de lege pentru această interdicţie. Propunerea urmează să fie analizată săptămâna viitoare de Camera Deputaţilor, care va da votul final.
Dacă legea va obţine şi votul deputaţilor, fumatul în instituţiile publice, în parcuri sau în restaurante va fi interzis, iar sancţiunile pentru cei care totuşi îşi vor aprinde ţigara pot ajunge pînă la 500 de lei.
„Este foarte binevenit. Trebuia mai demult. Sănătatea mai presus decât distracţia, să ne distrăm cu minte, disciplinaţi şi fără tutun”, a declarat un sighetean.
„Mi se pare o idee foarte bună, pentru că eu nu fumez şi de câte ori merg într-un bar mă umplu toată de fum şi vreau să se termine odată treaba asta pentru că nu poţi să mergi nici cu copii mici în locuri publice, sunt foarte puţine în care nu se fumnează şi este dăunător pentru sănătate”, a spus o sigheteancă.
„Eu sunt din punctul ăsta de vedere neutră, deşi sunt nefumătoare nu am o problemă pentru că cel puţin la noi în şcoală este un loc special amenajat pentru fumători şi nu este nici o problemă, nu ştiu în alte instituţii dacă există probleme”, a adăugat o altă femeie.
Această propunere a mai existat în trecut, însă ea nu a fost adoptată, iar în unele instituţii au fost amenajate locuri pentru fumători. Săptămâna viitoare proiectul, care a fost aprobat de Senat, va fi înaintat Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Lasa un raspuns