Elevii vor învăța doar dimineața a anunțat Camera Deputaților, care a adoptat un proiect de lege în acest sens. Deocamdată însă în multe școli din țară măsura pare imposibil de implementat, din cauza lipsei spațiului pentru desfășurarea cursurilor. În Maramureș această problemă nu este atât de acută ca în alte județe.
Propunerea legislativă, care a primit avizul favorabil al comisiei de învățământ din Camera Deputaților, a pornit de la faptul că în prima parte a zilei elevii se concentrează mai ușor, rețin mai bine informațiile și dau un randament mai bun. Pentru ca toți elevii din România să învețe doar dimineața este necesară însă găsirea unor noi spații pentru desfășurarea cursurilor. Din fericire, Marmureșul nu se confruntă în acest moment cu o criză acută de săli de clasă și legea inițiată de Camera Deputaților nu pare a fi foarte greu de implementat.
„La nivelul județului Maramureș avem destul de puține unități de învățământ cu indice 2, care își desfășoară activitatea și după-amiaza. Este vorba de școlile gimnaziale ”Nicolae Iorga” din Baia Mare, ”George Coșbuc” și ”Ioan Mihaly de Apșa”, ambele din Sighetu Marmației, Liceul tehnologic din Vișeu de Sus sau structura școlară din Șurdești a școlii gimnaziale ”Vasile Lucaciu” din Șișești”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISJ Maramureș, Adrian Meșter.
Proiectul noii legi nu se referă la elevii care frecventează programele de tip „A doua șansă”, învățământul special și alte alternative educaționale, învățământul seral și cel cu frecvență redusă. Specialiștii din învățământ estimează că legea ar putea fi implementată cel mai devreme din anul școlar 2018-2019.
Stiri de actualitate:
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
MUZEUL MARAMUREȘAN este prezent la Palatul Parlamentului, în expoziția ”Scoarțe. Covoare. Păretare. 10 ani în UNESCO”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 14 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
PROIECT DE LEGE: Elevii vor merge la cursuri doar dimineața, nu și în ”schimbul doi”, de după-amiază

Lasa un raspuns