VIDEO | Proiect de identificare și recunoaștere facială implementat de Poliția Română

Poliția Română implementează proiectul ,,Dezvoltarea sistemului de identificare și recunoaștere facială și interconectarea acestuia cu autoritățile de aplicare a legii din UE prin intermediul sTESTA”. Sistemul va permite introducerea, preluarea și compararea de imagini faciale digitale provenite din diferite surse cu cele stocate în baza de date, în vederea recunoașterii persoanelor.

Proiectul, care se desfășoară pe parcursul a 3 ani, respectiv noiembrie 2018 – noiembrie 2021, este finanţat de Comisia Europeană, în cadrul Programului Naţional Fondul  pentru Securitate Internă  – componenta  cooperare polițienească și are ca obiectiv general creșterea schimbului de informații cu alte state membre UE și a interoperabilității cu sistemele IT și bazele de date existente. Scopul proiectului îl reprezintă operaționalizarea sistemului de identificare și recunoaștere facială NBIS și modernizarea nodurilor rețelei de comunicații sTESTA la nivel național.

NBIS va permite introducerea și preluarea de imagini faciale digitale în și din baza de date organizată la nivelul Poliției Române și va permite căutări, verificări și comparații ale acestora cu cele provenite din diferite surse CCTV – sisteme TV cu circuit închis, webcam, telefoane mobile, ATMcam etc., operațiuni în urma cărora va fi posibilă recunoașterea persoanelor.

De asemenea, sistemul va putea realiza procesarea suplimentară a imaginilor persoanelor cu fața parțial acoperită sau a fotografiilor de calitate scăzută, provenite de la persoane suspecte și persoane cu identitate necunoscută.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.