Programul Teatrului Municipal în perioada 8 – 15 decembrie. ”Jertfa lui Petre”, un spectacol inedit

Sâmbătă, 8 decembrie, de la ora 10.00 și 11.30, secția Păpuși a Teatrului Municipal Baia Mare invită copiii la spectacolul ”Jertfa lui Petre”, dramatizare și regia Cornel Mititelu, după piesa scrisă de Regia Maria a României, ”Poveste de Craciun”. Era odată un puţ părăsit, adânc şi foarte misterios. Acest puţ era în mijlocul pădurii celei mari şi întunecoase. Nimeni nu ştia de ce puţul era acolo, şi nici cine îl făcuse, şi nici cât de vechi era. Lumea îl ştia acolo din totdeauna. Spectacolul se joacă la sala Teatrului de Păpuși. Durata: 60 minute (fără pauză)

Duminică, 9 decembrie, de la ora 19.00, se joacă ALBASTRU.GALBEN.ROȘU, cea mai bună piesă românescă de teatru a anului 1997, premiu acordat de UNITER și Casa Regală a României – text și regie artistică Radu Macrinici.”Eram în iarna lui `97 când, jurizând la concursul UNITER pentru cea mai bună piesă a anului, am dat târcoale neîncrezător acestui text: prea era bine făcut, prea erau puternice personajele, prea eficient parabolicul intrigii, prea bine rafinat dozajul de cruzime și suavitate în substanța morală (deloc tezistă) a relațiilor scenice, pentru a nu-ți descumpăni prejudecățile și a nu-ți hrăni bătrâneasca suspiciune. Prejudecăți, zic, fiindcă până atunci nu mă gândisem niciodată că tocmai teatrul s-ar putea angaja convingător în etalarea coșmarului comunist, în ilustrarea traumelor comunismului.” (Dan C. Mihăilescu). Spectacolul se joacă la sala studio. Durata: 60 minute (fără pauză)

Marți, 11 decembrie, de la ora 19.00, se joacă noua premieră a teatrului, spectacolul Soțul Păcălit, după Moliere, în regia lui Victor Olăhuț. În această punere în scenă a unui text clasic, vechi de aproape patru secole, într-o viziune modernă, fiecare personaj aduce la suprafață o tipologie, care-și găsește ecou în vremurile noastre tulburi. Spectacolul se joacă cu publicul în sală. Durata: 90 minute (fără pauză).

Sâmbătă, 15 decembrie, de la ora 10.00 și 11.30, vă invităm la spectacolul ”O poveste de Crăciun”, o creație colectivă a actorilor secției de păpuși. ”Un spectacol de iarna, un spectacol de sărbători, un spectacol cu colinde, un spectacol de Crăciun, cu brăduți împodobiți, cu jucării și cadouri pentru toți cei dragi. Un spectacol bucurie pentru toți copiii și nu numai. Un spectacol joc, muzical, cu voie bună și antrenant.” Spectacolul se joacă la sala Teatrului de Păpuși. Durata: 60 minute (fără pauză). 

Prețul biletelor la spectacolele teatrului: 5 lei la secția Păpuși, 15 lei preț întreg și 10 lei  preț redus (pentru elevi, studenți și pensionari) la secțiile Dramă și Revistă. Informații și rezervări: tel. 0736216437 (Dramă și Revistă) și 0730270926 (secția Păpuși)

Programul rezervărilor telefonice:
Luni – Vineri: 11.00 – 16.00
Sâmbătă: 12.00 – 13.00

Program casierie:

Luni – Sâmbătă: 12.00- 13.00 / 18.00 – 19.00

Duminică:  18.00 – 19.00

Email:rezervari@teatrulbm.ro
Rezervările se ridică cu cel puțin 30 de minute înainte de începerea spectacolului. În ziua desfășurării spectacolului, nu se mai fac rezervări.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.