Zeci de evenimente prin care a fost marcată sărbătoarea Sânzâienelor dar și Ziua internațională a iei s-au desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute în Muzeul Satului din Baia Mare. Cea de-a III-a ediție a evenimentului „MândrIE maramureșeană” a venit cu târguri de meșteri populari, expoziții, conferințe și tombole cu premii.
Începând de vineri seară, județul a fost prezentat în ilustrații create de Eveline Berveots, olandeza îndrăgostită de Maramureș. Acțiunea a continuat cu o conferință în care Ioan Marchiș și George Cadar au vorbit despre simbolurile ancestrale ale Maramureșului și limba veche bătrânească. Seara de vineri s-a încheiat pe acordurile autentice ale lui Marinel Petreuș, alături de grupul „Am fost și-om fi” din Ieud. În ziua de Sânziene, sâmbătă, pe Câmpul Tineretului a fost expusă cea mai mare ie din România. De asemenea, o interesantă „Călătorie printre simboluri” a fost oferită de conf. univ. dr. Delia Suiogan, prin prezentarea motivelor tradiționale regăsite pe cămașa maramureșeană. Totodată, maramureșenii au putut să descopere „Straiul popular din timpul Marii Uniri din 1918”, în cadrul unei expoziții în care au fost prezentate exponate din lada de zestre a Muzeului de Etnografie și Artă Populară. După lăsarea serii, Nicolae Pițiș și Maria Casandra Hauși au transpus atmosfera vremurilor de altădată printr-un recital de doine din Țara Lăpușului. Șirul evenimentelor din această zi a inclus și premierea concursului „Poartă o ie cu mândrIE”, desfășurat pe pagina de facebook a evenimentului. Dacă ziua de vineri a fost dedicată culturii, iar cea de sâmbătă tradiției și istoriei, evenimentele nu s-au putut încheia altfel decât în tonuri spirituale. Duminică, cei mici au fost invitați în ograda cu povești și ateliere, unde au descoperit tainele olăritului, țesutului, ale picturilor pe sticla și pe căni și au confecționat zgărdane. Acestora li s-au alăturat tineri instituționalizați în cadrul DGASPC Maramureș, care au purtat cu mândrie cămăși cusute de ei și au interpretat cântece din Maramureș. Valer Zamfirescu și Ansamblul „Măgura” din Cernești au transmis prin cântec frumusețea folclorului autentic maramureșean.
Societatea Drăgoșiada, reprezentată de prof. Ioan Munteanu, a prezentat în cadrul unei conferințe rolul pe care Asociațiunea pentru Cultura Poporului Român l-a avut în susținerea învățământului românesc din Maramureș, în secolul al XIX-lea. În încheiere s-a vizionat filmul documentar „Maramureș – țară veche, țară nouă”, realizat de Florin Andreescu, film ce a fost proiectat pe un ecran în aer liber în Muzeul Satului. Cea de-a III-a ediție a evenimentului „MândrIE maramureșeană” a fost organizată de Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară din Baia Mare, în parteneriat cu Asociația Development and Progress.

Lasa un raspuns