Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în sudul şi în estul teritoriului, precum şi la deal şi munte unde, pe arii restrânse, vor fi ploi de scurtă durată şi, posibil, descărcări electrice, informează ANM.
MIERCURI
ÎN ŢARĂ
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi izolat în rest. Temperatura aerului, în general în scădere uşoară faţă de intervalul precedent, va avea valori maxime cuprinse între 21…22 de grade în nordul şi în centrul teritoriului şi 31…32 de grade în Oltenia şi sud-vestul Munteniei şi minime între 6 şi 18 grade.
LA BUCUREŞTI:
Cerul va fi variabil şi vor fi condiţii de ploaie de scurtă durată, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului, în scădere uşoară faţă de intervalul precedent, va avea o maximă de 28…29 de grade şi o minimă de 14…16 grade.
JOI
ÎN ŢARĂ
Vremea se va menţine în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile sud-estice, precum şi în zonele de deal şi de munte, dar numai pe arii restrânse vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 de grade în nordul şi în centrul teritoriului şi 31 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime între 7 şi 17 grade, mai scăzute în depresiunile intramontane, spre 4 grade.
Stiri de actualitate:
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
PIAȚA MUNCII: Posturi vacante în Maramureș
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Metode practice pentru evoluția personală
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
PROIECTUL SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților, prezentat la Bruxelles
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 16 septembrie în Baia Mare, Recea și Merișor
PROGNOZA METEO: Află cum va fi vremea miercuri şi joi

Lasa un raspuns