PROGNOZA ANM: Cum va fi vremea în Maramureș în următoarele două săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie a dat publicității prognoza pentru intervalul 15-28 decembrie. În Maramureș, temperaturile maxime vor crește în prima săptămână, astfel că media acestora va atinge 11 grade, în 19 și 20 decembrie, caracterizând o vreme mult mai caldă decât în mod obișnuit pentru perioada respectivă. După aceasta, se poate observa o scădere de la o zi la alta până la finalul celei de-a doua săptămâni de referință, astfel încât, mediat se vor înregistra 2 grade.

Dacă se face referire la media temperaturilor de pe parcursul nopții, se identifică scăderea bruscă a acesteia din data de 16 decembrie, spre -4…-3 grade, apoi creșterea treptată până în 19 decembrie, când se vor atinge 0 grade, valoare ce se va menține până în 24 decembrie. Începând cu această zi, se preconizează o nouă răcire a vremii, cu medii ale minimelor termice în jurul a -4 grade, spre sfârșitul perioadei de anticipație. Probabilitatea de precipitații se va menține redusă în prima parte a intervalului de prognoză, însă va fi în creștere începând cu data de 23 decembrie.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.