Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Petea au descoperit, la controlul de frontieră, pe sensul de ieșire din România, două permise de conducere false.
În 13 august s-a prezentat pentru a ieși din țară un cetățean ucrainean în vârstă de 54 de ani, conducând un autoturism marca Volkwagen, având aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice Austriei. Polițiștii care au efectuat controlul documentelor i-au solicitat bărbatului și permisul de conducere. În urma verificărilor efectuate, au constatat că permisul prezentat la control, cu însemnele autorităților poloneze, nu este un document autentic.
Câteva ore mai târziu, polițiștii de frontieră din cadrul aceluiași punct de trecere au efectuat formalitățile pentru ieșirea din România pentru un cetățean ucrainean care s-a prezentat la volanul unui autoturism marca Toyota Land Cruiser, înmatriculat în Ucraina. Și în acest caz, permisul prezentat la control de către bărbatul de 39 de ani, aparent emis de autoritățile din Cehia, nu era un document autentic.
În ambele cazuri se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și conducere a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere.
Lasa un raspuns