Bilanţ consistent al poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, în urma unor acţiuni desfăşurate pe parcursul a două zile: 26 infracţiuni, sancţiuni contravenţionale în valoare de 36.000 de lei şi mărfuri în valoare de aproximativ 11.000 de lei confiscate.
Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice organizează şi desfăşoară constant activităţi de protejare a populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. În perioada 24-25 octombrie, poliţiştii au verificat aproape 50 societăţi comerciale şi persoane fizice în Baia Mare, Vişeu de Sus, Borşa şi Târgu Lăpuş.
Din cele 26 de infracţiuni constatate, 24 au fost la Legea privind mărcile şi indicaţiile geografice iar 2 de contrabandă cu ţigări. Totodată, au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale, cele mai multe pentru abateri de la legea rivind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Amenzile aplicate au fost în valoare de 36.000 de lei. Mai multe obiecte vestimentare, încălţăminte, ţigări de contrabandă dar şi legume, produse de panificaţie şi produse alimentare expirate, ce urmau a fi comercializate, au fost confiscate de poliţişti.
Lasa un raspuns