Prinși cu ocaua mică. În formă de țigări de contrabandă

Un echipaj al Serviciului de Ordine Publică Maramureș – Grupa Canină, împreună cu câinele de serviciu Vis, precum şi un echipaj din cadrul Biroului Rutier au oprit, în 8 februarie, pentru control un autoturism în dreptul unui imobil din Recea.

La volan a fost identificat un bărbat de 59 de ani din Hideaga, iar pe scaunul din dreapta se afla soţia acestuia, o femeie de 56 de ani. În urma controlului autovehiculului au fost găsite 15 cartuşe de ţigări despre care pasagera a declarat că-i aparţin. Acestea au fost confiscate. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.