Prins la volan beat și fără permis

Azi-noapte, polițiștii Secției 4 Leordina au fost sesizați că pe drumul comunal Ivancicou, din Poienile de Sub Munte, un bărbat conduce haotic. Ajunși la fața locului, polițiștii au identificat la volanul autoturismului un tânăr de 28 de ani din comună, iar în urma verificărilor efectuate au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nici o categorie.

Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru a fost transportat la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis  și sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Totodată, tânărul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație conform Legii nr. 55 din 2020.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.