PRIMA NINSOARE ÎN MUNȚII RODNEI – Recomandările jandarmilor

Întrucât s-a așternut prima ninsoare în Munții Rodnei, jandarmii montani maramureșeni încurajează iubitorii de drumeții să se bucure de peisajele de poveste și de aerul curat de la munte, dar să țină cont de câteva recomandări:

1. Alegeți echipamentul ,,în trei straturi”: îmbrăcămintea de corp, un polar din fleece ce asigură căldura necesară corpului și un softshell care este impermeabil și protejează împotriva vântului.
2. Consultați starea vremii înainte de a porni la drum, dar țineți cont de faptul că la munte vremea se poate schimba cu ușurință (astăzi, la altitudinea de 1800 m se înregistrau temperaturi sub 0 grade).
3. Evitați drumețiile montane pe timp de ceață, aceasta favorizează atacul animalelor sălbatice.
4. Evitați traseele montane pe care a fost semnalată prezența urșilor;
5. Folosiți un rucsac echipat cu o trusă de prim ajutor, o lanternă, ustensile de aprins focul, un sandviș, apă și ceva dulce.
6. Nu porniți singuri la drum și nu vă abateți de la traseul ales. Informați cabanierul sau jandarmii pe care îi întâniți pe traseu asupra rutei alese de dumneavoastră pentru drumeție.

Jandarmii montani vor fi prezenți pe traseele turistice și vor patrula în zonele de competenţă, iar dacă întâmpinați dificultăţi, nu ezitați să le solicitați ajutorul sau să sunați la numărul unic de urgență 112.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.