Preţul aurului scade cu 1%, tras în jos de euro

Preţul aurului scade cu 1%, tras în jos de euro
Preţul aurului a scăzut vineri cu 1% după ce euro s-a depreciat puternic faţă de dolar în urma unei declaraţii a unei surse guvernamentale din zona euro potrivit căreia Standard&Poor’s este pe cale să retrogradeze ratingurile mai multor state din uniunea monetară.
Declinul a fost limitat totuşi, pentru că investitorii aşteaptă confirmarea zvonurilor, iar aurul este pe care să încheie săptămâna în creştere şi să realizeze cele mai bune performanţe pe parcursul a două săptămâni din ultimele două luni.
Reacţia aurului la extinderea crizei din zona euro a fost mixtă. Temerile legate de datoriile suverane din regiune au contribuit anul trecut la creşterea preţului aurului la un nivel record, chiar dacă dolarul s-a apreciat,dar în trimestrul al patrulea metalul preţios a evoluat în concordanţă cu alte mărfuri.
"Aurul este susţinut de aversiunea faţă de risc. Totuşi, dacă această aversiune urcă la un nivel foarte ridicat, aurul tinde să fie vândut alături de alte active mai riscante", a declarat Anne-Laure Tremblay, analist la BNP Paribas.
Euro a atins vineri un nou minim al ultimelor 16 luni, de 1,2623 dolari pe unitate, fiind cotat ulterior la 1,2648 dolari pe unitate, în scădere cu 1,4%.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.