Premieră pentru Maramureş. Doi elevi de la Liceul Teoretic Bogdan Vodă din Vişeu de Sus au primit astăzi de la reprezentantul Germaniei în România pentru şcolile cu predare în limba germană, o diplomă care le atestă competenţele de limbă germană. Elevii au obţinut acest certificat în urma susţinerii unor examene foarte grele. Diploma este una foarte valoroasă şi le aduce avantajul de a studia la o facultate din Germania fără a mai susţine alt examen de limbă, dar le deschide şi oportunitatea de a lucra în domenii în care se cer competenţe de limbă germană.
Ţicală Voichiţa Ionela şi Mleşniţe Gabriel Ştefan sunt deschizători de drum. E o premieră pentru Maramureş. Niciun elev nu a mai obţinut până acum acest certificat de limbă germană. De un an de zile s-au înscris în acest proiect şi rezultatele i-a uimit şi pe ei.Drumul până aici n-a fost unul uşor. Ei studiază ca Limba maternă, limba română. Aşa că au trebuit să suplimenteze orele de limbă germană, ca să ajungă la acelaşi nivel cu elevii care studiaza la liceele cu predare în limba germană.
Nu aveau mare încredere în ei la început, dar acuma sunt foarte mulţumiţi de rezultate. Se gandesc să urmeze chiar o facultate în Germania.Această diplomă îi scuteşte de un an costisitor de cursuri de limbă germană, în Germania. Dacă vor avea noroc pot să intre şi în posesia unei burse de 60 000 de euro oferită de statul german pentru studenţi, bani care le vor asigura cheltuielile unui an de studiu, plus bani de buzunar. Patru elevi din România beneficiază în momentul de faţă de astfel de burse. Elevii au fost selectaţi din alţi 300 de candidaţi, care nu au reuşit aceleaşi rezultate excelente ca şi cei doi elevi vişeuani. Diplome identice au mai fost înmânate la încă 900 de şcoli din lume.
Diplomele au fost înmânate de Rolf Willaredt, reprezentantul Germaniei în România pentru şcolile cu predare în limba germană. ”Este foarte motivant că avem doi elevi din Vişeu care primesc anul acesta această diplomă. Aceşti elevi au atins nivelul cel mai înalt de cunoaşterea alimbii germane.Din 300 de participanti, acesti doi elevi au obţinut rezultatele cele mai bune! a rostit in discursul sau, delegatul german.
Rolf Willaredt are o experienţă de opt ani în România şi a rămas surprins de competenţa elevilor din România. Ce l-a suprins în mod negativ este vorbăria prea multă şi lipsa de acţiune a celor din sistemul educaţional. “La noi totul se pune pe tapet si se scrie, aici mai mult se vorbeste si nu se trece totul pe hartie, se pune in practica mai greu , a observat delegatul german.
Cei doi elevi, poate nu ar fi reuşit rezultatul foarte bun, dacă nu ar fi fost îndrumaţi de profesorul Christian Lihtenberg, delegatul Guvernului German, care are misiunea de a-I pregăti pe elevi pentru obţinerea acestor competenţe de limbă germană.
Elevii sunt fericiţi că începând de astăzi sunt posesorii acestei diplome care îi onorează atât pe ei, cât şi întreaga comunitate.
Urmează un alt examen greu:bacalaureatul, după care elevii îşi vor alege drumul pe care îl vor urma de acuma înainte.

Lasa un raspuns