Asociația Națională a Surzilor din România Filiala Teritorială Maramureș, organizează în premieră la Sighetu Marmaţiei Concursul Național de Frumusețe ”Miss și Mister Tăcerea” 2013. 26 de tineri frumoşi şi talentaţi, de la 12 filiale din toată ţara, vor urca pe scenă pe pentru a demonstra că merită mare premiu. Peste 500 de surzi de la diferite filiale din ţară, şi-au anunţat prezenţa la Sighet pentru a asista la acest concurs de frumuseţe.
Câştigătoarea concursului ”Miss și Mister Tăcerea” 2012, a fost o băiemăreancă, prin urmare concursul din acest an trebuia organizat în Maramureş. S-a ales însă municipiul Sighetu Marmaţiei. Crina Mihai, presedintele Asociatiei Surzilor din Sighet ne-a declarat că pregătirile sunt pe ultima sută de metri, iar emoţiile atât pentru organizatori cât şi pentru concurenţi cresc odată cu apropierea evenimentului.
Concursul va debuta sâmbăta, începând cu ora 15:00 la Sala Studio, iar concurenţii vor avea de trecut 4 probe: ţinuta de zi, proba în costum de baie, proba prectică şi ţinuta de seară. Dintre cei 26 de concurenţi înscrişi, 4 sunt din Maramureş astfel încât avem toate şansele să ne clasăm pe primele locuri.
Printre sponsorii acestui eveniment este şi Primaria Sighetu Marmaţiei, primarul Ovidiu Nemeş fiind chiar preşedintele juriului.
Stiri de actualitate:
POLIȚIA DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAȚIEI: Oportunitate – 340 de viitori polițiști de frontieră își pot asigura un loc la Școala „Avram Iancu” Oradea
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Peisaj din interior – expoziția personală Daniel Bozga
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului” s-au întors acasă
BAIA MARE: Închiderea sezonului moto – eveniment pe parcursul a trei zile
DEȘEURI ELECTRICE: Campanie de colectare de la domiciliu în Baia Mare
VITAL: REMEDIERE AVARIE LA CONDUCTA DE TRANSPORT apa Dn 800 mm – Apa cu turbiditate ridicată persistă în continuare pentru utilizatorii din mai multe zone ale orașului Baia Mare
BAIA MARE: One Jazz Festival aduce pe scenă artiști consacrați și sonorități din patru universuri muzicale diferite
HANDBAL: Minaur întâlnește Steaua în turul 1 al Cupei României
FOTBAL: Victorie pentru CS Minaur, care a urcat pe locul 1
BAIA MARE: Acțiune de dezinsecție împotriva ţântarilor şi căpuşelor
VITAL: Avarie cauzată de constructor la rețeaua de distribuție apă potabilă Dn 800mm
BAIA MARE: Peste 80 de persoane legitimate în cadrul unei acțiuni tip Blocada
RUGBY: După 16 finale de campionat consecutive, „zimbrii” vor juca pentru bronz
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 22 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
SIGHETU MARMAȚIEI: Festivalul Internațional de Poezie la cea de a 53-a ediție
LANSARE DE CARTE: Istoria handbalului feminin maramureșean de Daniel Kotecz
FOTBAL: Derby la Cluj, între Sănătatea și Minaur
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
Premieră la Sighet: Sâmbătă va fi organizat Concursul Național de Frumusețe ”Miss și Mister Tăcerea” 2013

Lasa un raspuns