O echipă fomată din chirurgi români şi danezi au realizat, marţi, pentru prima dată în România, o intervenţie de mare complexitate, respectiv refacerea maxilarului unui bărbat cu ajutorul unei proteze adaptate la defectul şi anatomia pacientului.
"Este o colaborare internaţională pentru un program de studiu privind diagnosticul şi tratamentul de ultima oră al afecţiunilor articulaţiei temporomandibulare. În această sesiune, cu suportul firmei Biomet Inc., împreună cu medicul Esben Aagard de la Odense University Hospital din Danemarca, am operat un bărbat de 27 ani care, în urmă cu trei ani, a suferit o intervenţie chirurgicală, din cauza unei afecţiuni patologice la nivelul maxilarului inferior, cu pierderea a aproape jumătate din mandibulă, pe partea stângă", a declarat, pentru MEDIAFAX, managerul spitalului, dr. Narcis Copcă .
Pacientul a fost diagnosticat, în urmă cu patru ani, cu o tumoră beningă la maxilarul stâng şi a fost operat. Medicii i-au extirpat atunci jumătate din mandibulă, pe partea stângă. Defectul a fost astfel înlăturat cu ajutorul unei plăcuţe, care, însă, nu a rezistat şi a trebuit scoasă. "Din cauza suferinţei, bărbatul nu putea vobi şi nici nu se putea hrăni bine", a mai spus dr. Copcă.
La operaţia de marţi, care a durat mai bine de şase ore, specialiştii în chirurgie maxilofacială au montat o proteză din titan, pentru refacerea articulaţiei temporomandibulare, şi totodată au prelevat grefă osoasă de la şoldul pacientului, pentru reconstrucţia osului în care, mai târziu, să poata fi implantaţi dinţii lipsă.
"Proteza o ţine toată viaţa, iar peste două zile de la intervenţie va putea mânca normal", a adăugat şeful Clinicii maxilofacială a Spitalului "Sf. Maria", dr. Ion Nicolescu.
La rândul lui, dr. Esben Aagard a spus că riscurile intervenţiei sunt similare celor de la operaţia de proteză de şold. "Nu am avut probleme. Proteza este din titan, iar greutatea ei, ca a unei perechi de ochelari. E uşoară", a explicat medicul danez.
Proteza a costat 12.000 de euro şi a fost oferită pacientului printr-o sponsorizare.
Stiri de actualitate:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA: Operatie de refacere a maxilarului, la Spitalul "Sf. Maria" din Capitală

Lasa un raspuns