Pentru că nu se putea ține pe picioare din cauza alcoolului consumat, un tânăr din Botiza a preferat să se deplaseze cu mașina. Și a ajuns la destinație, dar cu un dosar penal.
Polițiștii din cadrul Secției Bogdan Vodă au oprit pentru verificări un autoturism care se deplasa pe DJ 171A. La testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat o concentrație de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, verificările efectuate au stabilit că tânărul de 32 de ani nu are permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Din fericire acesta a fost oprit la timp de polițiști, prevenindu-se un eveniment rutier. Pe numele şoferului polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului.
Lasa un raspuns