POVESTE CU FINAL FERICIT: Pui de urs rătăcit în orașul Cavnic, relocat în siguranță de jandarmii montani

În această după amiază, în jurul orei 18:30 un cetățean din Cavnic a sunat la 112 pentru a anunța prezența în curtea sa a unui musafir mai puțin obișnuit- un pui de urs.

Jandarmii montani, împreună cu ceilalți membri ai echipei de intervenție constituită conform procedurilor specifice, au ajuns imediat la fața locului unde micuțul animal era vizibil dezorientat. Cu calm și răbdare, fără a-l speria, jandarmii au asigurat perimetrul de siguranță și împreună cu unul dintre cetățenii prezenți acolo, l-au direcționat către zona de pădure de unde venise și unde probabil, îl aștepta familia sa. Micuțul s-a îndepărtat fără să opună rezistență și chiar părea că se bucură că a găsit drumul spre casă.
Jandarmii vor continua să monitorizeze zona pentru a se asigura că cetățenii se află în afara oricărui pericol.

Jandarmii montani recomandă tuturor cetățenilor care întâlnesc o astfel de situație, să apeleze numărul unic de urgență 112, să solicite prezența jandarmilor și să aștepte sosirea acestora pentru a nu se pune în pericol.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.