26 februarie 2012 a marcat lasarea secului pentru postul Pastelui 2012, sarbatoare ce marcheaza inceputul postului sarbatorii pascale. Postul Paştelui durează şapte săptămâni şi este considerat a fi cel mai aspru de peste an. Postul de 40 de zile al Paştelui a început astăzi şi este cel mai aspru de peste an, fără carne şi lactate, având doar două zile de dezlegare la peşte, în 25 martie, de Buna Vestire şi în 8 aprilie, când este sărbătorită Intrarea Domnului în Ierusalim – Floriile.După Lăsata Secului, sărbătorită duminică, toţi credincioşii care vor să postească trebuie să renunţe la carne, ulei şi vin. Prima săptămână şi ultima din Postul Paştelui sunt cele mai stricte. Vor fi doar două dezlegări la Peşte, iar de luni până vineri sunt interzise până şi legumele fierte sau prăjite. Acestea se mânâncă doar crude. De asemenea, în Postul Paştelui, în fiecare sâmbătă are loc pomenirea morţilor. În Noul Testament există anumite pasaje-cheie unde se aminteşte de numărul de patruzeci de zile, cele patruzeci de zile petrecute de Mântuitor în pustiul Carantanie, cele patruzeci de zile de la Înviere şi până la Înălţare, timp în care Mântuitorul le dă Sfinţilor Apostoli ultimele învăţături.Un ultim indiciu la fel de important ar fi cei patruzeci de ani petrecuţi de poporul lui Israel în pustiu. Simbolismul acestei perioade este unul forte şi reprezintă cu siguranţă timpul în care Dumnezeu încearcă lealitatea fiilor lui Israel, în vederea renaşterii unei noi generaţii fidele lui.
Stiri de actualitate:
PIAȚA MUNCII: Posturi disponibile în Maramureș
POLIȚIA DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAȚIEI: Oportunitate – 340 de viitori polițiști de frontieră își pot asigura un loc la Școala „Avram Iancu” Oradea
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Peisaj din interior – expoziția personală Daniel Bozga
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului” s-au întors acasă
BAIA MARE: Închiderea sezonului moto – eveniment pe parcursul a trei zile
DEȘEURI ELECTRICE: Campanie de colectare de la domiciliu în Baia Mare
VITAL: REMEDIERE AVARIE LA CONDUCTA DE TRANSPORT apa Dn 800 mm – Apa cu turbiditate ridicată persistă în continuare pentru utilizatorii din mai multe zone ale orașului Baia Mare
BAIA MARE: One Jazz Festival aduce pe scenă artiști consacrați și sonorități din patru universuri muzicale diferite
HANDBAL: Minaur întâlnește Steaua în turul 1 al Cupei României
FOTBAL: Victorie pentru CS Minaur, care a urcat pe locul 1
BAIA MARE: Acțiune de dezinsecție împotriva ţântarilor şi căpuşelor
VITAL: Avarie cauzată de constructor la rețeaua de distribuție apă potabilă Dn 800mm
BAIA MARE: Peste 80 de persoane legitimate în cadrul unei acțiuni tip Blocada
RUGBY: După 16 finale de campionat consecutive, „zimbrii” vor juca pentru bronz
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 22 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
SIGHETU MARMAȚIEI: Festivalul Internațional de Poezie la cea de a 53-a ediție
LANSARE DE CARTE: Istoria handbalului feminin maramureșean de Daniel Kotecz
FOTBAL: Derby la Cluj, între Sănătatea și Minaur
Postul Paştelui durează şapte săptămâni şi este considerat a fi cel mai aspru de peste an

Lasa un raspuns