VIDEO | Poștașii, în stare de ”alertă”

Poștașii sunt informați în privința clienților izolați la domiciliu și trebuie să respecte anumite măsuri speciale atunci când livrează mandate poștale către aceste persoane. De măsuri speciale de protecție beneficiază și angajații de la ghișee.

Măsurile luate în cadrul Oficiilor poștale, în această perioadă, sunt practic o continuitate în mare parte a celor care au fost aplicate în perioada stării de urgență. Obligativitatea folosirii materialelor de protecție pentru salariații, respectiv măști și mănuși, plus dezinfectant pentru salariații care au acces direct cu publicul și nu numai, și pentru personalul TESA, sunt măsuri ce trebuie respectate cu strictețe.

”Deasemenea la toate subunitățile poștale, mă refer la oficii, ghișee și agenții, în holul instituției există dezinfectant pentru clienții care intră în holurile subunităților noastre. Există și acele afișe de informare cu păstrarea distanței de minim un metru jumătate, între clienți și intrarea a cel mult două persoane în holurile subunităților noastre poștale”, decară Vasile Pop, directorul Oficiului Județean de Poștă Maramureș.

Aceeași situație o întâlnim și la poșta vamală.

”Noi avem servicii externe la toate oficiile poștele, dar o parte din ele au fost întrerupte, din cauza acestui coronavirus, însă la ghișeul vamal de la Baia Mare 1 și de la Sighet, este acceași problemă cu respectarea măsurilor, ca la poșta noastră”, spune directorul Vasile Pop.

Poștașii sunt dotați cu măști, mănuși și cu ochelari de protecție, acolo unde este cazul.

”Noi primim zilnic de la Direcția de Sănătate Publică Maramureș, o listă cu autoizolații la domiciliu, așa că angajații noștri sunt instruiți pe bază de semnătură că nu au voie să intre în contact cu aceste persoane, la livrarea pensiei se folosesc plicuri, iar pentu semnarea manadatelor trebuie folosit instrumentul de scris al clinetului”, informează directorul Vasile Pop.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.