Reducerea TVA la 9% pentru pâine ar putea fi aplicată de la 1 iulie ca proiect-pilot dacă veniturile bugetare vor creşte asfel încât să acopere deficitul de 200 de milioane de lei generat de această decizie, a declarat, luni, premierul Victor Ponta, la finalul întrevederii cu FMI. Întrebat de presă dacă a discutat cu delegaţia FMI despre reducerea TVA la pâine, de la 24% la 9%, premierul a spus că au fost unele discuţii de principiu, dar dialogul se va relua la viitoarea vizită a partenerilor financiari internaţionali.
"Avem o discuţie din nou la sfârşit de mai, început de iunie, şi o să încercăm atunci, de la 1 iulie, odată cu rectificarea bugetară, să facem acel proiect pilot pentru un singur produs, pentru a vedea dacă opinia noastră, şi anume că un TVA redus, duce în realitate la încasări mai mari şi la combaterea evaziunii fiscale este reală", a spus el.
Jurnaliştii prezenţi au revenit asupra întrebării dorind să afle dacă măsura este acceptată de delegaţia FMI.
"Le-am prezentat această idee şi cei de la FMI au spus foarte clar: <<Cât se pierde contabil dacă doar la pâine reduceţi TVA?>> Cred că e undeva spre 200 de milioane de lei.. <<Îi puneţi din altă parte cei 200 de milioane de lei la rectificare, asta înseamnă că n-aveţi încasări mai mici şi vedem dacă în şase luni chiar e adevărat ce spuneţi voi>>, a relatat Victor Ponta.
Săptămâna trecută, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că măsura reducerii TVA la 9% la pâine ar putea fi introdusă experimental în al doilea semestru din 2013, urmărindu-se reducerea evaziunii fiscale.
Stiri de actualitate:
NORD LITERAR: Numărul 281 al revistei de cultură își așteaptă cititorii
LANSARE ALBUM: Peisaj din interior – Văzut prin ochii micilor artiști la Biblioteca Județeană
ISU MARAMUREȘ: Plutonierul adjutant șef Ulici Dănuț Vasile, conducător autospeciale în cadrul Detașamentului de Pompieri Sighetu Marmației, a trecut în rezervă
SALVAMONT MARAMUREȘ: Acțiune de căutare a unei persoane dispărute în zona Vișeu de Sus – Moisei
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 5 noiembrie în Baia Mare și mai multe localități din zona băimăreană
VOLEI: Știința Explorări, învinsă de campioană
BAIA MARE: Proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2027, supus consultării publice
MAE: Atenționare de călătorie în Franța
OMD MARAMUREȘ: Viitorul turistic al județului, în dezbatere publică
VIDEO: Cartel Alfa pregătit pentru manifestări
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: 6 noiembrie este ultima zi pentru depunerea cererilor de sprijin destinate culturilor afectate de secetă
DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ: O jucărie pe care nu o mai folosești poate deveni bucuria altui copil – Baia Mare pune suflet
SIGHETU MARMAȚIEI: Un nou capitol pentru cultura din Sighetu Marmației
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 4 noiembrie în Baia Mare
SIGHET: Ambulatoriul Spitalului Municipal face un pas important spre digitalizare
SIGHET: Lucrări de modernizare pe strada Solovan
MUZEUL SATULUI: S-au încheiat lucrările de restaurare la Casa cu oloiniță din Fericea
GALERIA DE ARTĂ U.A.P. BAIA MARE: Invitație la vernisajul expoziției LIMINAL cu lucrări semnate de artistul Romeo BUD
PLANETARIUL BAIA MARE: Marea aventură spațială – Planeta perfectă și lumina dispărută
Ponta: Reducerea TVA la 9% pentru pâine ar putea fi aplicată de la 1 iulie ca proiect-pilot

Lasa un raspuns