Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că Guvernul nu are pentru anul 2014 nici acţiuni şi nici obligaţii concrete referitoare la lărgirea bazei de impozitare în domeniul contribuţiilor sociale.
Întrebat, în contextul în care a vorbit în plen de posibilitatea lărgirii bazei de impozitare în domeniul contribuţiilor sociale cu ajutorul Parlamentului, dacă intenţionează să propună o modificare a Codului Fiscal şi cum anume are în vedere să lărgească baza de impozitare, Ponta a răspuns: "Pentru 2014 nu avem acţiuni concrete şi nici obligaţii concrete".
"Însă ministrul de Finanţe, domnul Chiţoiu, este responsabil de reforma fiscală şi toate măsurile pe care Ministerul de Finanţe le are în vedere le va pune în dezbatere publică şi după aceea, evident, vin în Parlament", a adăugat Ponta.
El a mai spus că taxarea diferenţiată a proprietăţilor reprezintă un sistem european cerut în special de primari, pentru că este vorba despre taxe locale. "Sunt taxe care merg la bugetele locale şi, din punctul ăsta de vedere, nu va afecta populaţia", a spus Ponta.
Premierul a arătat că nu vor fi taxe mai mari pentru companii. "E vorba de taxarea în funcţie de destinaţia imobiliului, nu de proprietar. E un sistem european", a spus premierul.
Stiri de actualitate:
HANDBAL: Fetele de la Minaur s-au întors cu două puncte de la Zalău
VIZITĂ DE STUDIU: OpenRegioCulture – Reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, prezenți la Riga
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
Ponta: Pentru 2014 nu avem acţiuni sau obligaţii concrete privind lărgirea bazei de impozitare

Lasa un raspuns