România este pregătită din punct de vedere tehnic pentru aderarea la spaţiul Schengen, dar decizia în acest sens este una politică, existând şi lucruri pe care autorităţile de la Bucureşti nu le pot influenţa, a declarat premierul Victor Ponta. "Aşa cum a spus şi prim-ministru finlandez, tehnic toată lumea este de acord că merităm în Schengen, decizia care trebuie luată este o decizie politică. Decizia politică care va fi luată până la sfârşitul acestui an de noul guvern al Germaniei, condus, sigur, tot de Merkel, dar de noul guvern, de guvernul olandez, care de asemenea este după alegeri, şi de guvernul finlandez va ţine cont, printre altele, şi de progrsele în ceea ce priveşte Mecanismul de Cooperare şi Verificare", a spus Ponta, aflat în Finlanda.
El a precizat însă că nu poate avansa un termen la care procesul de aderare la Schengen să fie încheiat integral şi că tot ceea ce pot face autorităţile române este să îşi convingă partenerii să adopte decizia politică de primire în Schengen.
Finlanda aşteaptă, conform hotărîrii luate la nivelul UE, următorul raport al Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru a avea mai multe informaţii înainte de a adopta o decizie privind integrarea României în spaţiul Schengen, a anunţat anterior premierul finlandez Jyrki Katainen.
Stiri de actualitate:
HANDBAL: Fetele de la Minaur s-au întors cu două puncte de la Zalău
VIZITĂ DE STUDIU: OpenRegioCulture – Reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, prezenți la Riga
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
Ponta: Decizia de aderare la Schengen este una politică, sunt lucruri care nu pot fi influenţate

Lasa un raspuns