PNL: Comisia de Mediu a PNL solicită Ministerului Mediului să renunțe la proiectul de ordonanță de urgență care modifică legislația deșeurilor

PNL: Comisia de Mediu a PNL solicită Ministerului Mediului să renunțe la proiectul de ordonanță de urgență care modifică legislația deșeurilor

Comisia de Mediu a PNL solicită Ministerului Mediului să renunțe la proiectul de ordonanță de urgență care modifică legislația deșeurilor

Comisia de Mediu a PNL solicită Ministerului Mediului să renunțe la Proiectul de OUG pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor și a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, deoarece acesta:
– încalcă prevederile Constituției României, prevederile Legii Concurenței nr. 21/1996 și transpune greșit prevederile Directivei 2008/98
– încalcă normele de tehnică legislativă, nefiind realizat un studiu de impact al ordonanței asupra mediului economic. De asemenea, nu există un motiv real care să justifice promovarea ordonanței în regim de urgență
– restricționează posibilitatea producătorilor de a-și îndeplini obiectivele în mod individual
– pune în pericol industria de reciclare ce însumează 3000 operatori economici: colectori, valorificatori, reciclatori autorizați de APM/ANPM care au creat peste 100000 locuri de muncă, care au făcut investiții de peste 2 miliarde de euro și continuă să investească din resurse proprii
– introduce obligativitatea aplicării unui sistem de garanție cu o valoare de 2lei/buc ceea ce are efect negativ asupra prețului de vânzare a produsului la raft, determinând consumatorul să aleagă un produs cu ambalaj nereturnabil, fiind în contradicție cu tendințele europene de folosire de ambalaje returnabile
– introduce garanții de bună conformare pentru soluțiile de reciclare individuală ceea ce va duce la blocarea resurselor financiare majore și deficiente în implementare
Consecințele majore negative a aprobării și aplicării acestei ordonanțe de urgență în forma propusă de Ministerul Mediului au fost prezentate în cadrul dezbaterii inițiate de Comisia de Mediu a PNL, dezbatere care a avut loc marți 27 februarie la Grupul parlamentar PNL al Camerei Deputaților.
La dezbatere au participat 24 reprezentanți ai asociațiilor producătorilor, reciclatorilor, colectorilor, valorificatorilor, OTR-lor, firmelor de salubritate și deputați și specialiști din Comisia de mediu a PNL.
Participanții la dezbatere au susținut în unanimitate necesitatea retragerii de către Ministerul Mediului a ordonanței de urgență și inițierea unor dezbateri publice cu reprezentanții mediului  de afaceri implicați în gestionarea  deșeurilor de ambalaje în vederea elaborării unui act normativ care să corespundă realităților existente în economia românească  fără  distorsionarea  concurenței și fără încălcarea unor drepturi constituționale.
Lucia Varga, președintele Comisiei de Mediu a PNL atrage atenția că ”proiectul de ordonanță este nerealist și aprobarea lui va determina efecte negative semnificative pentru activitatea tuturor operatorilor economici implicați în sistemul de gestionare a deșeurilor. Participanții la dezbatere au prezentat argumente în favoarea renunțării la ordonanța de urgență care ar distruge industria de reciclare, o industrie care însumează 3000 operatori economici: colectori, valorificatori, reciclatori autorizați de APM/ANPM, care a creat peste 100000 locuri de muncă și a făcut investiții de peste 2 miliarde de euro continuând să investească din resurse proprii”.
Comisia de Mediu a PNL a propus Biroului Executiv al partidului utilizarea tuturor pârghiilor pe care le are PNL ca partid de opoziție pentru stoparea aprobării de către Guvern a ordonanței de urgență. „Consider că este imperios necesar ca Ministerul Mediului să retragă proiectul de ordonanță de urgență și să inițieze un dialog real cu mediul de afaceri și cu administrația publică pentru elaborarea actelor subsecvente necesare aplicării legislației existente precum și pentru identificarea soluțiilor în vederea îndeplinirii obligațiilor europene ale României privind  gestionarea deșeurilor”, a declarat Lucia Varga.
Solicitarea prezenței Ministrului Mediului în Parlamentul la Ora Guvernului, sesizarea Consiliului Concurenței cu privire la încălcarea legislației în domeniu, sesizarea Avocatului Poporului pentru atacarea ordonanței la Curtea Constituțională sau chiar atacarea acesteia în contencios administrativ sunt acțiunile pe care PNL le analizează pentru a acționa în cazul în care Guvernul nu renunță la  Proiectul de OUG pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor și a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.