Avertizarea Cod galben de ploi abundente, emisă de meteorologi pentru zona Olteniei, Transilvaniei şi a Carpaţilor Meridionali, va intra în vigoare miercuri, la ora 9.00.Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie /ANM/, în intervalul 3 aprilie, ora 9.00 – 4 aprilie, ora 9.00, va ploua în toată ţara. Vor fi mai ales averse, posibil însoţite de descărcări electrice şi intensificări temporare ale vântului.În Oltenia, vestul Transilvaniei şi Maramureş, cantităţile de apă vor cumula, local, peste 25 l/mp, iar în zona Carpaţilor Meridionali se vor depăşi 60-70 l/mp.

Lasa un raspuns