Ploile abundente din ultimul timp sunt o ameninţare pentru apicultorii din Maramureş

Ploile abundente din ultimul timp sunt o ameninţare pentru apicultorii din Maramureş

Ploile abundente din ultimul timp sunt o ameninţare pentru apicultorii din Maramureş. Familiile de albine se dezvoltă mai greu şi apiculorii se luptă să le pregăteasă pentru sezonul de colectare la salcâm. Pentru a veni în sprijinul apicultorilor, Asociaţia Apisigmar din Sighet oferă consultanţă, dar şi o serie diversificată de tratamente, de la cele mai ieftine, până la cele mai de top, fiind alături şi de cei care se pregătesc pentru perioada de pastoral.
După iarna care prognoza un sezon bun pentru apicultură, ploile din luna martie care persistă şi în luna aprilie au tăiat elanul albinelor, care se refugiază în stupi, fugărite de stropii de ploaie şi de temperaturile reci.
Prima floră spontană, brănduşile şi sălciile, s-a dus nevalorificată,. Hrănite doar cu turtiţe, care nu acoperă calitativ necesarul de hrană, dezvoltarea coloniilor de albine e pusă acum în pericol, ne explică Ioan Ardeleanu Pruncu, preşedintele Apisigmar.
Mai e puţin timp până la debutul sezonului de valorificare a salcâmilor, de aceea apicultorii sunt îngrijoraţi de soarta familiilor de albine, care trebuie să se dezvolte într-un ritm alert.
Asociaţia Apisigmar e alături de cei peste 400 de membrii activi. Preşedintele executiv Vida Silviu, apicultor cu perspectivă, proaspăt numit în funcţie şi-a creat deja o agendă de lucru. În fruntea listei găsim o gamă variată de tratamente biostimulatoare pentru albine, care sunt puse la dispoziţia tuturor membrilor asociaţiei. Apoi urmează pregătirea pentru sezonul de salcâm şi pregătirea campaniei de pastoral.
Efectele timpului nefavoorabil se vor resimţi şi în preţul mierii de albine, care şi aşa e cam ridicat în Maramureş. Asta şi pentru că apicultorii împătimiţi depun eforturi considerabile pentru a obţine o producţie de miere cât mai valoroasă calitativ, urmărind culturile de salcâm, tei sau rapiţă, în toate zonele ţării.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.