PLANURI: Parteneriat Public-Public pentru fluidizarea traficului spre Aeroportul Maramureș

PLANURI: Parteneriat Public-Public pentru fluidizarea traficului spre Aeroportul Maramureș

Autorităţile judeţene se pregătesc pentru reluarea zborurilor pe Aeroportul Maramureş. La întâlnirea cu reprezentanţii CNAIR s-a ridicat şi problema şoselelor care duc spre aeroport. Autorităţile recunosc că infrastructura acestor drumuri este depăşită în cazul unui trafic intens în zonă.

Pentru ca mult aşteptata reluare a zborurilor să nu-i prindă nepregătiţi autorităţile intenţionează să semneze un parteneriat public-public între primăriile din zona aeroportului. 
Preşedintele Consiliului Judeţean, Gabriel Zetea spune că va avea loc o întâlnire pe acest subiect undeva în luna august, când se vor pune la masă pentru a discuta temeinic subiectul.
“Aștept cu interes întâlnirea de luna viitoare unde, alături de Primăria Baia Mare, Primăria Tăuții Măgherăuș și Primăria Recea vom pune bazele unui parteneriat public – public, astfel încât varianta ocolitoare a municipiului Baia Mare să defluidizeze traficul pe DN 1C. Dezvoltarea în viitor a Aeroportului Internațional Maramureș presupune și investiții în rețeaua rutieră de acces, pentru că infrastructura pe care o avem înspre și dinspre Aeroport este depășită. 
Deschiderea Aeroportului pentru pasageri și dezvoltarea facilităților cargo nu se pot face decât în situația în care există o infrastructură adecvată traficului rutier”, a precizat șeful administrației județene, Gabriel Valer Zetea.
Prezenţi recent în Maramureş, reprezentanţii CNAIR s-au întâlnit cu şeful administraţiei judeţene promiţând că-l vor susţine şi în acest demers pentru rezolvarea problemei infrastructurii spre Aeroportul Internaţional “Maramureş”.
 
 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.