Șahiștii sigheteni vor participa la începutul lunii noiembrie la campionatul național de șah. Pentru că vor să aducă și de această dată locul 1 la Sighet, își dedică mai mult timp antrenamentelor.
Înainte de fiecare competiție copiii au antrenamente atât pe echipe, cât și individuale.
„Urmează pentru copii în 2-6 noiembrie campionatul național pe echipe mixte unde vom participa cu 4 copii și o rezervă. Copiii au 12 ani acum, dar sunt campioni de la vârsta de 8 ani, iar acum își intră din nou în drepturi pe locul I, sunt sigur”, a spus antrenorul Ioan Costiuc.
Pe lângă antrenamentele pe care le au în fiecare săptămână, sighetenii participă constant și la competiții. Anul acesta au participat pentru prima dată și la concursurile din divizia A, iar acestea nu au fost deloc ușoare.
„Lunar au câte un concurs local sau în județele apropiate și au campionate naționale individuale, campionate naționale pe echipe și campionate pe echipe mixte. Pe cei mai mari, 14, 15 ani, i-am cooptat și în echipa de seniori, 3 dintre aceștia au participat la Mamaia la campionatul național Divizia A și așa cum ne-am planificat am reușit să evităm retrogradarea” a mărturisit antrenorul.
Pentru anul viitor sighetenii își propun să se claseze pe primele locuri. Întrucât deplasările și competițiile sunt costisitoare, șahiștii sigheteni spun că au nevoie și de sprijinul Consiliului Local.

Lasa un raspuns