369 locuri de muncă se află în această săptămână pe listele Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă. Se caută de la muncitori necalificaţi în domeniul confecţiilor până la ingineri și farmaciști.
Şi în această săptămână cele mai multe locuri de muncă sunt destinate muncitorilor necalificaţi în industria confecţiilor, 23. Mai sunt disponibile 18 locuri de muncă pentru şoferi de autocamion, maşină de mare tonaj şi camionete, 12 pentru bucătari, 11 pentru agent de vânzări, lucrător comercial şi ospătar şi 8 locuri de muncă pentru electricieni. De asemenea, sunt 4 posturi pentru barman şi 3 pentru fierar betonist.
Se mai caută stivuitorişti, tâmplari, strungari, zidari, tinichigii sau zugravi.
În această săptămână, pe lista Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, din totalul joburilor disponibile, 25 sunt pentru cei cu studii superioare. Sunt posturi de director economic, director de societate comercială, inginer în diferite domenii, farmacist, medic stomatolog, psiholog, proiectant inginer mecanic şi în minerit, şef serviciu voluntar sau privat pentru situaţii de urgenţă, specialist IT, tehnician economist sau proiectant arhitect.
Pentru lista completă a locurilor de muncă disponibile în această săptămână în judeţul Maramureş şomerii pot consulta site-ul instituţiei www.maramures.anofm.ro sau pot merge la sediul AJOFM.
Lasa un raspuns